De învăţat până duminică, 5 iulie 2009 ;)

ManOwaR – Tata

Când am fost mic
Tu m-ai luat de mână,
Tată vreau să ştii
Suntem împreună.

Mi-ai spus ce-i rău şi ce-i bine
Şi-am învăţat,
Nimeni nu-mi poate da
Ce tu mi-ai dat.

M-ai făcut puternic,
M-ai sprijinit,
Când m-am înşelat
Sau am greşit.

Ne-a fost şi bine
Ne-am şi certat,
Acum pot să spun
M-am înşelat.

Cu mine,
În orice clipă vii,
În orice oră,
În fiecare zi,
În tot ce-i bine
Sunt parte din tine!

Ai trăit pentru noi
Te-ai străduit,
Cu braţele tale
Din greu ai muncit.
Nimic nu ai cerut
Ai oferit,
Datorită ţie,
Am reuşit.

Cu mine,
În orice clipă vii,
În orice oră,
În fiecare zi,
În tot ce-i bine
Sunt parte din tine!

Tată, un lucru-ţi spun:
Sunt împăcat,
Că tot ce ai spus e adevărat

Mo-tör-head! Mo-tör-head! ! Mo-tör-head!

As fi rămas până dimineaţă în faţa scenei cerând un bis… Aş fi strigat până aş fi rămas fără voce (nu că aş mai avea ceva voce acum)… Aş fi cerut un bis până obţineam un nou concert (de vreo 3-4 ore… )…

Şi acum m-am blocat pentru că nu mai ştiu ce să scriu… Nu ştiu ce aş putea scrie pentru cei ce nu au fost şi, cu atât mai mult, nu ştiu ce aş putea scrie pentru cei ce au fost…

Acum 16 ani nu mă gândeam că voi vedea vreodată live măcar o jumătate de concert cu Motörhead. In 3 ani am văzut deja două… Unul acum doi ani, în Kavarna, şi unul ieri…, la BestFest… Şi mai vreau. Comparaţii nu vreau să fac, nu pot să fac… Dar, totuşi, parcă aseară a fost altceva… Chiar dacă aseară n-am avut parte de muzicuţa lui Lemmy… Şi chiar dacă sunetul n-a fost atât de tare cât aş fi vrut să fie… Dar Lemmy a spus că se va întoarce… iar eu voi fi aici, aşteptând…

Când Lemmy a intrat pe scenă am crezut, din nou, că visez. Când am auzit primele acorduri, deja eram singură în faţa scenei… Nu mai exista nimeni şi nimic în jurul meu… Nu stiu cine a stat lângă mine, în faţa mea (în spatele meu… da… )… Ieri, pentru o oră, nu a existat nimic altceva decât Motörhead… şi eu, uimită, surprinsă şi fericită. Am cântat, am ţipat, am sărit, am dat din cap, am făcut poze (cu telefonul mobil) să mă conving astăzi că nu a fost un vis, am aplaudat, am sperat ca show-ul va ţine mai mult de o oră, m-am bucurat că nu a plouat, am cerut un bis până când a început să “scârţâie” ceva pe scena de alături şi am realizat că visul s-a sfârşit… Dar tot show-ul de aseară mi-a rămas în minte şi îl revăd, din oră în oră. Pentru că nu m-am săturat… Nu ai cum să te saturi de Motörhead. Azi toată ziua am fredonat “Killed by Death” şi am avut zâmbetul pe buze… Şi dacă stau să mă gândesc nici nu se putea altfel…

Now, I’m “Going to Brasil” to play some cards with my own “Ace of Spades” . See you soon, Motörhead!

Paris, my love III

Disneyland Paris

Sau ziua în care am redevenit copil… în luna de miere .

Disneyland Paris… Nici nu ştiu cu ce să încep şi cu ce să termin… L-am văzut pe Mickey Mouse, pe Pluto, pe Minnie, pe Donald… M-am plimbat prin castelul frumoasei din Pădurea Adormită şi am descoperit o lume de care aş fi vrut să mă fi bucurat cât am fost copil… Dar niciodată nu e prea târziu…

Am redevenit copil pentru o zi şi nu mi-a păsat că, poate, mă port caraghios sau copilăreşte. Aş fi vrut să petrec vreo trei zile în parc, să nu-mi scape nici o atracţie, nici un montagne rousse, nici un carusel. Dar nu s-a putut. Din nefericire am mai stat şi pe la cozi şi a mai trebuit să şi mâncăm căte ceva… Dar chiar şi aşa nu cred că am ratat prea multe dintre atracţii…

Am fost într-un simulator care avea legătură cu Star Wars, în Space Mountain, în Big Thunder Mountain, i-am vizitat şi pe Piraţii din Caraibe, pe Indiana Jones, ne-am întâlnit şi cu Căpitanul Hook, am vizitat şi Phantom Manor, ne-am dat într-un montagne rousse cu Aerosmith, am făcut un tur al studiourilor şi… ne-am plimbat cu liftul… (aka Tower of Terror).

Oricum, cuvintele sunt de prisos… Pozele vorbesc cel mai bine despre această aventură şi dacă pozele nu vă ajung puteţi explora parcul în Google Earth. Iar dacă vi se pare pustiu şi nefiresc, mai bine daţi o fugă până acolo…

… va urma …

This fragile Earth deserves a voice: yours.

This fragile Earth needs action. It needs you.

Paris, my love II

Harta

Ziua a 2-a a început “cuminte”, la Operă . De la Operă am pornit spre Place Vendôme, atraşi de columna lui Napoleon… De aici am pornit pe jos, pe străduţele Parisului, spre Louvre. Am admirat “arhitectura” intrării în staţia de metrou “Palais Royal” şi am început să căutăm vestita şi contoversata piramidă… Mare greşeală, căci ruta urmată de noi ne adusese, de fapt, într-un lateral al muzeului, de unde nu se vedea piramida… Într-un final, convinşi că nu am greşit drumul, hotărâm să urmărim un grup de asiatici, siguri fiind că această tactică nu va da greş . Şi aşa s-a şi întâmplat… În scurt timp admiram celebra piramidă şi contrastul arhitectonic, dar şi statuile ce străjuiesc curtea interioară… Am privit amuzaţi porumbeii prietenoşi ce se îngrămădeau să-ţi mănânce din palmă, dacă aveai cu ce să-i hrăneşti şi am plecat mai departe, spre Grădinile Tuileries. Aici ne-am permis un mic popas pe marginea unei fântâni artizanale… Am admirat pe îndelete comportamentul raţelor, surprinsă fiind de apropierea lor de om. Urmărindu-le, mi-a adus aminte rapid de câinii

Notre Dame de Paris

lăsaţi acasă. Parcă urmăreau oamenii din jurul fântânii… Imediat ce observau că cineva îşi scotea ceva de mâncare, se şi repezeau în dreptul persoanei respective, aşteptând, ca nişte câini cuminţi, o firimitură… Ne-am amuzat un timp, după care am pornit mai departe, în plimbarea noastră prin Paris… Am mers până în Place de la Concorde, apoi ne-am întors spre Louvre, pe malul Senei, îndreptându-ne spre Notre Dame de Paris şi către Cartierul Latin. Am admirat ambarcaţiunile de la mal, întrebându-mă care oare o fi fost bărcuţa lui Duncan MacLeod . Ajunşi la fântâna Saint Michel, am pornit într-o direcţie greşită. În loc să ne îndreptăm spre Cartierul Latin, unde vroiam să găsim o terasă sau un restaurant accesibil… am pornit spre cartierul Saint Germain, ajungând până pe Rue de Buci. Am mâncat undeva, în zonă, la un preţ destul de piperat şi ne-am întors spre Notre Dame. Nu cred că am vazut vreodată o clădire asemănătoare… Atâtea detalii, atâta migală… Am rămas fără cuvinte în faţa splendorii şi măreţiei acestei clădiri… De-aici, n-am mai avut o ţintă foarte precisă… Am plecat pe jos, pe străduţe, ajungând într-un final pe strada Place Benjamin Fondane… După cum a calculat Google Maps, în cea de a doua zi am făcut aproape 11 km pe jos, prin Paris…

Ziua a 3-a a fost mai lejeră… Am pornit de la Moulin Rouge către Montmartre, tot pe jos… După ce ne-am delectat cu un concert pe treptele bazilicii Sacre Coeur, ne-am mai plimbat pe străduţele din Montmartre, ca apoi să luăm metroul spre Turnul Eiffel, pentru a-l vedea în toată splendoarea lui…

În ziua a 4-a am pornit spre Hotel de Ville, apoi am mers pe jos către centrul cultural Georges Pompidou. De acolo am pornit către Grădinile Louxemburg, cu o mică oprire la o expoziţie în aer liber a maşinilor şi motocicletelor utilizate de-a lungul vremii de către Poliţia şi Pompierii din Paris. De acolo ne-am îndreptat către Galeriile Lafayette din Montparnasse. Iar de aici, din Montparnasse am pornit către Domul Invalizilor, unde s-a şi încheiat cea de-a 4-a zi în acest oraş magnific, cu străduţe îmbietoare prin simplitate, perfecţiune şi frumuseţe, străduţe ce te fac să uiţi că mai există şi mijloace de transport şi te îndeamnă să descoperi secretele şi istoria ascunse în fiecare colţişor al minunatului Paris…

…va urma …

Poze: ziua 2, ziua 3 şi ziua 4

Paste fericit!

La Paşti
(George Topârceanu)

---

Paste fericit!

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite si mânjite,
Zece ouă înrosite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce vă este, frătioare,
- Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stati gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ati fi ouă…
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Lânga pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pân’la urmă tot nu scap!
- Ne găteste de paradă.
- Ne ciocneste cap în cap
Si ne zvârle coaja-n stradă…
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam să fiu omletă!
- Eu, de m-ar fi dat la closcă,
As fi scos un pui albastru…
- Si eu unul violet…
- Eu, mai bine-ar fi să tac:
Asa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…

Nu pot să cred…

Mă duc la AC/DC???!!!???