Paris, my love! – part I

Despre fotografii, fotografi, aparate foto..., Despre orice altceva, Foto, General

M-am întrebat întotdeauna cum poţi să spui „M-am îndrăgostit de … (un oraş)”. Ce sentimente poate trezi în tine un oraş? Ce trăiri poţi avea vizitând un oraş? Mi se părea ciudat ca cineva să-şi declare dragostea pentru un oraş. Dar… nu văzusem Parisul.

Am plecat spre Paris pe 17 septembrie, dimineaţa, lasând în urmă Bucureştiul prăfuit şi plouat. Am ajuns la Beauvais şi aventura era pe cale să înceapă. În aproximativ o oră eram în faţa „Palais des Congres”, lângă staţia de metrou Port Maillot. De acolo a început explorarea Parisului. Şi cum mijloacele de transport în comun sunt cele mai convenabile, am început cu „underground”-ul.

Înainte de a pleca am fost puţin îngrozită de amploarea metroului din Paris: 370 de staţii de metrou!!! Doar între Port Maillot şi Menilmontant, prima noastră destinaţie, aveam de parcurs 20 de staţii! Când însă am aprofundat „problema” am descoperit cu surprindere că cele 20 de staţii erau parcurse în 30 de minute! Iar când, în sfârşit, am pus piciorul în metrou m-am luminat. Nici nu pleca bine metroul că oprea deja la următoarea staţie. Chiar sunt staţii de pe peronul cărora vezi cu uşurinţă următoarea staţie.

Într-un final ajungem şi la destinaţie, în cartierul Oberkampf, pe Rue Moret, în Arondismentul 11. Aici am stat, 8 zile, într-o clădire veche, cu 6 etaje şi fără lift, la mansardă. O garsonieră drăguţă, complet utilată şi mobilată (de la Ikea🙂 ). Din când în când, din apartamentele şi garsonierele alăturate mai răsuna un saxofon, o baterie sau un pian. O atmosferă boemă şi romantică, demnă de Paris🙂 .

Jim Morrison, Pere Lachaise 2008

Jim Morrison, Pere Lachaise 2008

Prima destinaţie: Pere Lachaise. Am plecat pe jos având astfel şansa de a cunoaşte împrejurimile. Am găsit imediat ceea ce căutam… Am zăbovit câteva minute acolo, fredonând în gând „The End”. Am plecat într-un final de-acolo, pe jos, prin cimitir. Am trecut pe lângă Enescu, Bizet, Chopin, Petrucciani… M-a impresionat marimea cimitirului, frumuseţea, simplitatea dar şi ciudăţenia, uneori, a monumentelor funerare…

Din cimitirul Pere Lachaise am plecat spre Arcul de Triumf. Ruta era deja cunoscută, căci dimineaţă schimbasem metroul la staţia Charles de Gaulle Etoile. Aici am avut primul şoc. Obişnuită cu Arcul nostru de triumf… nu m-am gândit şi nu m-am întrebat oare ce mă aşteaptă la Paris… Oricum sunt lucruri ce nu au cum să te impresioneze decât dacă le vezi cu ochii tăi, dacă le atingi, dacă le respiri… Aşa s-a întâmplat şi cu Arcul de Triumf din Paris. Poate de două-trei ori mai mare decât cel din Bucureşti (nu stau acum să compar dimensiunile), îţi taie respiraţia de la prima vedere. Nu am urcat, nu l-am vizitat, i-am admirat grandoarea doar de afară…

Arcul de Triumf, Paris 2008

Arcul de Triumf, Paris 2008

Următorul punct: Le Tour Eiffel… Am ajuns acolo tot cu metroul, până la staţia Trocadero. O noua surpriză, o nouă senzaţie… Am coborât din metrou, am urcat la suprafaţă, cu ochii larg deschişi şi curioşi. Unde-i turnul? Ne-am uitat în stânga şi-n dreapta… Nimic… Ok, în ce direcţie o luăm? Ne uităm în ghidul nostru (foarte util!!!) şi descoperim că suntem în locul potrivit. Am văzut direcţia în care se îndreptau majoritatea celor ce păreau turişti şi i-am urmat… În câteva minute, în faţa noastră a apărut gigantul de fier în toată splendoarea lui.

Le tour Eiffel, 2008

Le tour Eiffel, 2008

De pe terasa Palatului Chaillot priveliştea era surprinzătoare. Mai aveam ceva drum de străbătut până am fi putut atinge turnul. Am admirat fântânile arteziene, un carusel ce mi-a atras atenţia din prima clipă în care l-am văzut, am rămas surprinşi de traficul lejer din zonă, am traversat pentru prima oară Sena şi… am ajuns la piciorul Turnului. Ne-am oprit puţin şi am plecat mai departe, prin Champ de Mars, către monumentul Păcii şi Şcoala Militară. După ce ne-am satisfăcut curiozitatea, ne-am întors la Turn, hotărâţi să urcăm.

Panoramic view from Eiffel Tower

Panoramic view from Eiffel Tower

Ce-a urmat e greu de povestit… şi nici imaginile nu ajută cu nimic. Am urcat până în vârf, oprindu-ne la fiecare nivel. Bătea vântul, era frig, dar nu mai conta, priveliştea ce se dezvăluia în faţa noastră era mult prea copleşitoare. Aveam întreg Parisul la picioare… şi o mare de luminiţe în faţa ochilor, ce clipeau complice, întărindu-mi convingerea că destinaţia aleasă pentru luna noastră de miere, Parisul, deşi într-un fel desuetă şi devenită clişeu, a fost cea mai buna şi cea mai potrivită alegere. La coborâre, s-au aprins şi luminiţele turnului, făcând ca prima seară în Paris să se încheie cum nu se putea mai frumos…

… va urma…

Mai multe poze aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s