Pleased to meet you, Rolling Stones!!!

Despre muzică

RS2RS1Când m-am întors din Kavarna mi se citea bucuria pe faţă. Bucuria de a fi văzut o trupă care visam să o văd în concert încă de când aveam 17 ani. Câteva zile nu m-a interesat nimic. Povesteam tuturor despre Motorhead, despre concert, despre cât de bine arată Lemmy la cei 62 de ani, despre chitările la care a cântat Phil Campbell şi despre solo-ul de baterie al lui Mikkey Dee. Povesteam şi despre Manowar şi concertul lor de 3 ore… Până când am auzit o remarcă şi m-am trezit la realitate: „Şi mai stai puţin şi iar te duci la concert…”. Am rămas blocată şi am întrebat inocent: „Da??? La ce concert?”. Uitasem… Uitasem de Rolling Stones. Nu ştiu dacă să mă simt vinovată sau nu. O scuză aveam… Tocmai îi văzusem pe cei de la Motorhead, pe care nu am crezut că o să-i văd vreodată… (am auzit un zvon legat de România şi de un concert… dar momentan e doar zvon…). Mă întrebam uneori dacă a fost adevărat sau nu… Tocmai asistasem la un maraton rock, al unei singure trupe, de 3 ore… Tocmai descoperisem oraşul liber de muzică de proastă calitate…

RS13RS3***

Marţi, 17 iulie. Plec de la muncă la ora 16.00. Mă îndrept către stadion împreună cu Ciprian. Căldura e înăbuşitoare. Facem un mic popas pe drum, ne hidratăm şi pornim iar spre stadion. Ajungem. Trecem de nu ştiu câte filtre, suntem îndrumaţi către intrarea spre gazon. Încep comparaţiile🙂 cu toate că Iris deja cânta… În Kavarna nu au fost decât vreo 6 toalete, dar au fost două sau trei standuri cu sucuri şi mâncare şi patru sau şase cu bere! Iar stadionul era, evident, mult mai mic. În Kavarna gazonul nu a fost acoperit. Nu ştiu ce metode au folosit bulgarii dar a doua zi gazonul era ca nou… Luăm două beri şi mergem să ne căutăm poziţia ideală. Fredonăm ceva împreună cu Cristi, ne uităm miraţi unul la celălalt când aflăm că Iris 30 va fi pe 5 octombrie la Băneasa (ne aşteptam ca aniversarea să aibă loc mai devreme…). RS14RS15Ne mai învârtim puţin, ne uităm curioşi, peste gard, la vecinii din sectorul A (stupid me, am avut impresia că acolo se va sta pe scaun şi de-aceea n-am luat bilete acolo…), facem poze (am reuşit şi eu să descopăr la ce e bună camera foto a telefonului). Ne e sete. Iar. Coadă. Cip stă la coadă eu îl aştept. Vine cu Cola. Îmi vine să-l strâng de gât. Vroiam apă. Îmi explică serios că apa are acelaşi preţ ca şi Cola, 4 lei. În mod normal pe o aşa căldură ar fi trebuit ca apa să se distribuie gratuit sau, cel puţin, să fie mai multe puncte de vânzare şi să se păstreze o decenţă în adaosul comercial. Încep The Charlatans. Ciprian se aşează pe covorul din cauciuc ce a protejat gazonul. Eu rămân în picioare. În jur pluteşte un miros de cauciuc încins, iar de la nivelul solului se simte o căldură ciudată. Sperăm ca noaptea să aducă puţină răcoare. The Charlatans au terminat. Începe agitaţia. Ciprian se ridică şi începem să evaluăm împrejurimile. Avem vreo doi oameni cam înalţi în faţă dar nu avem unde să ne mai retragem. Începe aşteptarea. RS5RS4Sper să nu fie la fel de lungă ca cea de la Manowar. Se înserează dar căldura nu se lasă impresionată. E cald în continuare. Parcă mi-e sete dar cine mai stă acum la coadă? Ne rotim de jur-împrejur şi constatăm că stadionul e plin…

Se aude ceva pe scenă. Un zgomot puternic dă de veste că nebunia a început. Ecranul imens din mijlocul scenei prinde viaţă. A început! E un show perfect, un show care ne prinde în mrejele lui. Eu retrăiesc aceleaşi momente stupide din Kavarna. Oare nu cumva visez? Oare nu cumva sunt în faţa unui imens televizor? Oare nu cumva dacă întind mâna totul se va preface în cioburi şi praf iar eu voi rămâne singură pe stadion cu visul meu? Nu ştiu de ce dar concertul ăsta mă face să mă simt din nou copil. Ţopăi, aplaud, fredonez. Obosesc, mă odihnesc puţin şi o iau de la cap. Privesc mirată pe scenă 4 oameni trecuţi de 60 de ani care nu dau nici un semn de oboseală. Privesc 4 oameni care chiar şi-au făcut din muzică o meserie şi un stil de viaţă. 4 oameni care cântă cu bucurie. 4 oameni care au venit să încânte un stadion întreg şi cred că au reuşit. RS7Deja nu ma contează nimic. RS6Tricoul e ud, blugii sunt uzi, am răguşit, dar continui să murmur piesele. Încerc să nu mă uit exclusiv pe ecran, încerc să văd şi scena şi pe ei acolo, pe scenă, ca să mă conving că totul e real. Gândul îmi zboară iar la Kavarna. În timpul concertului Manowar jumătate de stadion cel puţin ştia fiecare vers, fiecare cuvânt din piesele ce s-au cântat. Jumătate de stadion a cântat de la început până la sfârşit. Aici… prea puţini ştiu ce piesă se cântă, ce să mai spun de versuri. Dar decid să ignor acest aspect, la fel cum am făcut şi la Motorhead. Acolo cel puţin mai era o fată, în faţa mea, care mă acompania…🙂 Toată lumea priveşte ecranul. Chiar şi Cip. Mă ridic puţin pe vârfuri şi nu-mi vine să cred ce văd… Scena vine către noi… Îi fac semn lui Cip… Mulţimea intră în delir. Deja nimeni nu mai ascultă muzica, toată lumea ţipă, se înghesuie să facă poze, să-i vadă cât mai bine… Începe „Satisfaction”. Poate singura piesă care a fost cântată de întreg stadionul. Scena începe să se retragă. RS9RS8Tot nu pot să cred că e adevărat, că sunt aici, ca ascult Rolling Stones live… Iar ţopăi, iar aplaud, iar fredonez. Mă întreb de unde atâta energie? Eu sigur mi-aş da sufletul afară dacă aş alerga pe scenă de la un capăt la celălalt numai. Ce? Ce se întâmplă? S-a terminat? Cum adică s-a terminat? Bis! Bis! S-au întors. Respir uşurată pentru că nu vreau ca visul frumos să se termine atât de repede!🙂 Brown Sugar mă face să zâmbesc şi să-mi amintesc de terasa din Titan pe care n-o pot suferi. Gata? Iar gata? Încă un bis, încă unul! Aşteptăm. Unii parcă ar vrea să plece dar nu sunt foarte convinşi dacă s-a terminat sau nu. Eu sunt aproape sigură că se vor întoarce! Trebuie să se întoarcă şi să cânte melodia aceea care-mi place mie atât de mult… Dar nu, nu se mai întorc. Două artificii şi gata. The show is over!

Plec de pe stadion cu braţele şi picioarele amorţite. În cap mi se derulează din nou întreg concertul. Încerc să fac un rezumat, să-mi pun gândurile în ordine, să ştiu ce voi povesti mâine, pentru că ştiu că mă aşteaptă multe întrebări…🙂 Dar nu reuşesc… În cap se izbesc frânturi de melodie, imagini, vocea Lisei Fischer, scena imensă care, parcă, nu-i mai ajungea lui Mick, figura lui Keith… Uit de sete, de căldură, de tot… RS11În drum spre casă simt că plutesc…RS10

***

Şi aşa am plutit aproape o săptămână… Simt cum zâmbesc şi cum mi se luminează faţa şi acum când mă gândesc la marele concert din 17 iulie 2007… Cu tristeţe o spun, dar nu cred că voi mai avea cum să văd un astfel de concert… De fapt… nu cum, ci cu cine… Cine mai poate fi la fel ca Rolling Stones? Cine mi-ar mai putea pătrunde aşa în suflet? Cine mi-ar mai putea lăsa o amintire atât de frumoasă? (exceptând Motorhead, normal…😀 ).

    1. Start Me Up
    2. Let’s Spend The Night Together
    3. Rough Justice
    4. Rocks Off
    5. Can’t Always Get What You Want
    6. Midnight Rambler
    7. I’ll Go Crazy
    8. Tumblin’ Dice
    9. RS12You Got The Silver
    10. I Wanna Hold You
    11. Miss You
    12. It’s Only Rock And Roll
    13. Satisfaction
    14. Honky Tonk Woman
    15. Sympathy For The Devil
    16. Paint It Black
    17. JJ Flash
    18. Brown Sugar

O recomandare: Rolling Stones. Smaranda, Luca. Muzica capitalistă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s