Mi-e dor de mare

Despre orice altceva

Aşa mi se întâmplă când mi se face dor de ducă. Şi acum mi s-a făcut. Da, am fost la mare, am văzut marea, am mirosit-o, am încercat să o păstrez într-un fel până anul viitor… Am simţit nisipul, am atins scoicile dar parcă nu a fost de ajuns. Gândul îmi zbura către concerte în Kavarna şi parcă n-am avut destul timp să mă bucur de mare. De fapt nu am făcut nici o baie şi acum îmi pare rău. Vine zugrăveala, vine parchetul şi nici măcar Cosminele nu cred că mai apuc să le văd. Dar parcă-mi vine să mă urc în tren să fac o verificare la White Horse în Costineşti, să văd dacă tot rock se ascultă acolo 🙂 .

În drumul spre Kavarna am făcut un mic popas în Constanţa. Nu ştiam unde ne-am oprit, ştiam doar că trebuie să ne întoarcem în acelaşi loc pentru a continua călătoria. Şoferul nu ne-a spus decât de unde putem să ne luăm ceva de mâncare. Simţeam marea, o auzeam cum mă cheamă şi m-am îndreptat către ea. Mirosul puternic de mare care m-a izbit mi-a adus aminte de Kramer şi de celebrul lui parfum cu miros de mare. Eu chiar aş cumpăra aşa ceva. O sticluţă în care să regăsesc mereu cele mai frumoase amintiri. Un strop de mare, o algă, o scoică, o rază de soare şi un fir de nisip. Pentru mine nimic n-ar fi mai frumos decât ca iarna, de Crăciun, să scot sticluţa fermecată şi din două mişcări să am vara şi marea lângă mine. Măcar olfactiv.

Mi-e dor de mare. Şi-mi vine să plâng. Sunt oameni care iubesc muntele. Pentru că le plac înălţimile, pentru că li se pare că au cucerit lumea când au ajuns în vârf. Eu iubesc marea. Iubesc infinitatea ei aparentă şi senzaţia de libertate pe care mi-o dă, secretele pe care le ascunde în adâncuri, culoarea ei schimbătoare, scoicile, algele, nisipul, cerul, soarele…

Un gând despre &8222;Mi-e dor de mare&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s