Surpriza

CapsulaTimpului, Despre orice altceva

Am promis o surpriză… Şi e gata… Stă liniştită pe hard-ul meu… Ce e? Un mesaj… Un mesaj către noi, către România, către Europa, către lumea întreagă… Un mesaj din trecut… Un mesaj care, din întâmplare, din nefericire, ajunge la voi prin intermediul meu… Un mesaj din partea bunicului meu, Doboş Grigore, născut în actuala Republică Moldova, la Tighina, pe vremea când Republica Moldova era… România… În 1921… Apoi întreaga familie s-a refugiat către România… Probabil a fost şi destinul la mijloc, căci altfel eu n-aş mai fi fost aici… probabil… Am mai scris despre bunicul meu preferat… A murit cu o lună înainte de a-şi vedea visul împlinit (Revoluţia din 1989). Probabil din cauza asta ţin atât de mult la acest eveniment şi mă mir când alţii nu-şi aduc aminte de el… Pentru mine el a însemnat enorm… Din nefericire, am realizat asta mult prea târziu… Poate şi din cauză că eram mult prea mică când ne-a părăsit, dar nu atât de mică cât să nu-mi dau seama cât de mult am ţinut la el şi cât de mult îl apreciez. Şi tocmai din această cauză consider acum că îi aduc un omagiu. Un omagiu binemeritat. Nu a fost membru PCR (dacă interesează pe cineva acest aspect), cu toate că acest lucru i-ar fi adus beneficii imense pe plan profesional – ar fi ajuns director economic la Peco Ploieşti, pe vremea aceea. A refuzat acest „privilegiu”, rămânând contabil şef la acelaşi Peco Ploieşti. A avut o viaţă sportivă, aş putea spune, activând şi ca arbitru de fotbal în divizia C. Poate de aici şi pasiunea mea (ciudată pentru o fată) pentru fotbal şi, normal, pentru echipa Petrolul Ploieşti (de fapt pentru ceea ce a fost odată…). Cunoştea foarte bine limba rusă (din această cauză am fost puţin geloasă pentru că verişoara mea învăţa la şcoală limba rusă şi-i putea cere ajutor oricând) şi iubea muzica bună. Încă de mică ştiam cine e ABBA, Boney M, Kenny Rogers, Frank Sinatra, Edith Piaf… L-am simţit mereu ca un protector al meu… Pentru că el nu m-a certat niciodată… Nu m-a privit niciodată încruntat sau supărat…

L-am iubit… L-am iubit mult şi numai eu ştiu asta… Până acum… Şi ceea ce mi-a oferit el e de nepreţuit. Şi tocmai de aceea consider că e de datoria mea să vă împărtăşesc şi vouă gândurile soldatului de 24 de ani trimis să lupte pentru dreptate…

Da, în asta constă surpriza şi ultimul meu mesaj către Capsula Timpului. Câteva însemnări dintr-un jurnal. Un jurnal care consemnează ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial.

Am păstrat ortografia jurnalului. Nu ştiu cât de corectă e… Am încercat să localizez pe diverse hărţi numele satelor şi oraşelor menţionate în jurnal (scrise de cele mai multe ori fonetic). Sper că am reuşit să mă apropii cât mai mult de realitate. Numele corecte ale oraşelor (fără diacritice) se regăsesc în „notele de subsol” de la sfârşitul însemnării.

Călătorie plăcută în timp!

2 gânduri despre &8222;Surpriza&8221;

  1. Ruxx,

    Este un gest extraordinar cel pe care il faci, multumim.

    O adevarata comoara de suflet si istorie.

    Nu ar trebui sa te opresti aici – poate tu sau altcineva va reusi sa scrie o carte pornind de la jurnal.

    Ai mare grija de el si de toate amintirile,
    Carmen

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s