Cum mi-am petrecut ultimele două săptămâni…

Despre munca, Despre muzică, Despre orice altceva

Am respirat adânc, am mai aruncat o privire fugară pe monitor şi am apăsat butonul magic „Print”. Am luat pachetul de ţigări şi mobilul de pe birou, pregătindu-mă să plec spre casă. Mă gândeam că, poate, în drum, am să mă opresc un pic să văd şi eu luminiţele… Poc, bum, poc, poc, bum, poc, poc, poc, bum, bum, bum, bum… WTF is going on? Fiecare cărămidă a clădirii parcă se mişca, geamurile rezonau şi ele cu zgomotul îngrozitor de afară… E vreun război în desfăşurare şi eu n-am aflat? Ne atacă cineva? Vreun prinţ arab a venit cu ceva tancuri să mă salveze de jobul de care m-am plâns atâta?😀 A, nu… Sunt artificiile de la Universitate… Deci am să văd şi luminiţele în drum spre casă…🙂 Şi-acum ce fac? Mai stau sau nu mai stau? Cred că-i mai bine să aştept să se termine… Aşa că măcar să fac ceva ce-mi va fi util în următoarele zile… Să-mi trimit rezultatul muncii pe mail, să-l am la îndemână în caz de nevoie…🙂 Apăs „Send”, am grijă să atenţionez „lumea” că las PC-ul deschis pentru a da răgaz „imensului” mail să-şi facă loc pe internet, doar-doar va prinde şi el un culoar de viteză (nu contează, luni găsesc PC-ul deschis… sunt… „precisă”🙂 ), şi plec…

Flashback (pe drum)… La naiba… Slide-urile alea trei le-am lăsat aiurea-n tramvai!!! E, lasă, le aranjezi acasă şi le trimiţi pe mail… Până miercuri, oricum mai schimbi prezentarea aia de cinci ori… Hmmm… asta cam aşa e…

Oau… ce luminiţe naşpa! Nu-mi plac de loc… Mare chestie asta cu EU sau UE… sau cum vreţi voi… Fraţilor… culorile de Crăciun sunt roşu şi verde… Albastru şi galben e cea mai proastă combinaţie ce se putea găsi… Dacă va mai şi ninge… se va creea o impresie de răceală şi îngheţ total la Bucureşti. Şi chiar dacă nu ninge… tot reci şi fără viaţă mi se par. Şi urâte.

Aşa mi-am petrecut eu ziua de 1 Decembrie… La muncă… Şi am impresia că mi-am petrecut-o muuult mai bine decât cei rămaşi acasă să-i admire la maaarele PRO TV pe şmecheraşii plecaţi pe-afară la furat, pe românii muritori de foame în ţări străine şi, normal, şi pe cei care s-au descurcat într-un fel sau altul… Oricum eu nu am înţeles legătura. De 1 Decembrie, n-ar fi fost mai normal să-i întrebe pe românii de aici, din ţara asta în care au ales să trăiască, ce fac, cum se simt, cum sărbătoresc etc.? Sunt şi aici muritori de foame, hoţi, oameni care trăiesc de pe o zi pe alta, oameni care se „descurcă”, chiar şi oameni care au realizat CEVA… Poate românii din România ar fi trebuit să fie în centrul atenţiei de 1 Decembrie. Pentru că ei trăiesc aici, în România, ţara a cărei Zi Naţională se sărbătoreşte pe 1 Decembrie. Ce făceau domnii aceia în Spania şi-n Italia… chiar nu mă interesa.

Pe 30 noiembrie am „chiulit” (vroiam să spun că am plecat ceva mai devreme – dar tot după program…🙄 ) un pic de la muncă şi m-am retras în Lăptărie cu o mână de prieteni şi-am petrecut… până-n zori…🙂 Ah, de-asta eram atât de ameţită pe 1 Decembrie! Poate luminiţele acelea or fi chiar frumoase, numai că nu le-am privit eu bine şi din toate unghiurile🙄 ? Nu… nu cred!🙂

Şi-n rest, toată săptămâna asta am tras ca nebuna pentru marea prezentare anuală… Şi nu vreau să-mi mai aduc aminte de nimic pentru că am să mă enervez iar😡 şi nervii nu-s buni în preajma Sărbătorilor🙂

Dar săptămâna asta nu se compară deloc cu săptămâna trecută… A fost ca un vârtej, ca un taifun, ca un tsunami… Am jonglat cu concertele, cu munca, cu slide-urile şi prezentările… Şi, zic eu, m-am descurcat bine🙂 . M-am ales cu o mamă mulţumită… şi cu trei concerte extraordinare… Trei concerte care, chiar dacă au fost la câteva zile distanţă, n-au fost identice, n-au fost la fel… La Sala Radio, am descoperit un alt fel de A. G. Weinberger, un altfel de blues… Am descoperit un Big Band… În CLUB A… a fost ceva electric, o frenezie care ne-a cuprins pe toţi, o legătură incredibil de albastră ce ne-a unit! Din fericire, cine nu a fost prezent, poate vedea cum a ieşit pe 14 decembrie, la TVR Cultural, urmărind emisiunea Rock Forum (🙂 abia aştept!). În Lăptărie, în schimb, am fost nostalgică. M-am gândit tot timpul la ultimul concert al lui A. G. Weinberger din aceeaşi Lăptărie. La intrarea ce şi-a făcut-o atunci, la trupa de atunci (la vremea aceea erau în trupă şi un saxofonist şi un trompetist, parcă…), la melodiile vechi… Am fost poate mai mult decât nostalgică şi nu cred că am fost singura… Am ratat însă un… happening, luni, 27 noiembrie… Când un alt concert al lui A. G. Weinberger acompaniat de Big Band-ul Radiodifuziunii Române s-a transmis în direct, la Radio România Cultural.

Am avut două săptămâni pline, mult prea pline… şi ştiu că încă nu s-a terminat. Dar rezist eu… că doar vine vacanţa… Parcă şi văd bradul, luminiţele, globurile… poate şi puţină zăpăda… măcar aşa, de design, să dea bine…🙂 Poate şi un pic de ger, să meargă vinul fiert…

Şi, ca o avanpremieră de Sărbători, vă fac un cadou (în primul rînd pentru cei ce şi-au sărbătorit onomastica joi, 30 noiembrie😉 ). Sper să-l primiţi cu drag.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s