Cum am rezistat?

Când aud unii şi alţii că astăzi e aniversarea noastră, a mea şi a lui Cip, că astăzi facem 11 ani de când ne petrecem viaţa împreună, pe buzele lor se naşte întrebarea „Cum aţi rezistat?”. Nu înţeleg întrebarea… deoarece nu mi se pare ceva senzaţional… Dar o să încerc să răspund…

Nu ne leagă nimic, nici o hârtie, nici o religie ocultă, nici un jurământ de credinţă… nimic… decât iubirea… Ne-am văzut, ne-am plăcut şi am rămas împreună… Ne-am iubit, ne-am înţeles din prima clipă, ne-am modelat unul după celălalt, ne-am ascultat, ne-am reparat greşelile împreună, ne-am completat unul pe celălalt… Asta am făcut şi asta o să facem şi de-acum înainte… Suntem iubiţi, dar suntem şi prieteni… Suntem parteneri egali, cu drepturi egale… 🙂 Nu există secrete între noi… Nu există minciună… Normal că ne şi certăm… dar foarte rar… şi niciodată definitiv şi irevocabil… Lăsăm de la noi, câteodată… şi asta cred că e important… Să ştii să cedezi atunci când e nevoie… De fapt nu când e nevoie… ci… când e normal să cedezi… Eu sunt cu capul în nori, el e cu picioarele pe pământ… Eu vreau motor, el vrea maşină… Eu vreau vacanţă, el vrea să punem parchet şi să zugrăvim… Eu vreau laptop, el vrea canapea… Eu vreau apartament de trei camere, el nu… încă… 🙂 Cip mă mai aduce din când în când cu picioarele pe pământ, îmi arată şi latura pragmatică a vieţii… Eu îl mai prind câteodată de mână şi îi arăt cum e să pluteşti printre nori… Şi ne amuzăm, ne distrăm, visăm şi, uşor, realizăm ceva împreună. Şi cam asta facem de 11 ani… şi e la fel de bine ca la început… Poate chiar mai bine… 🙂

Şi uite aşa am rezistat împreună 11 ani şi ştiu că vom mai rezista mulţi ani de acum înainte…