Melancolie… de toamnă, of course…

Despre orice altceva

Am o stare… amestecată… E starea aceea când nu pot răspunde coerent la idioata întrebare… „Ce faci?”. Nu pot spune că am draci, nu pot spune că-s bine, nu pot spune că-s supărată, nu pot spune că… n-am chef de nimic… nu-mi pot defini starea… Şi nu ştiu de ce…

Sigur, de data asta, ce ciudat…, nu e din cauza job-ului… La muncă e OK, încă, e linişte, e cald şi bine…😆 Sunt bulversată… şi stau şi mă întreb dacă nu cumva e de vină aniversarea ce se apropie…

13 septembrie… Pe 13 septembrie eu şi Cip împlinim… 11 ani de când suntem împreună… Împreună aproape zi de zi… Împreună fără celebrele „pauze” omniprezente în filmele…😆 americane… Împreuna… şi atât… de 11 ani… Şi aş spune că ne iubim ca la început… poate chiar mai mult… Şi pot să spun că nu regret nimic… De fapt ce-aş putea regreta atâta timp cât mă simt cum nu se poate mai bine? Ne iubim, ne cunoaştem, ne respectăm toanele şi tabieturile, ne înţelegem din priviri, ne simţim bine împreună…

Acum mulţi ani, înainte de a-l cunoaşte pe Cip, o stare asemănătoare cu cea de acum mă îndemna la poezie… De fapt după ce l-am cunoscut pe Cip am pus punct… Ciudat… am încetat să scriu… Şi într-o zi i-am spus: „Din cauza ta nu am ajuns o scriitoare cunoscută… Pentru că tu ai adus fericirea în viaţa mea, iar poezia mea avea rădăcinile adânc înfipte în tristeţe…”. Dar nu, acum nu-s tristă… Sunt aşa…😆 amestecată…

Şi totuşi de ce am starea asta? Pentru că nu-s îngrijorată, nu mă chinui să găsesc cadoul potrivit cu ocazia aniversării, nu suntem certaţi, nu se întâmplă nimic aiurea cu noi… Să fie doar toamna de vină? Să fie eclipsa (ratată) din seara asta? Să fie depresia aceea ce apare după concediu despre care se vorbea la televizor? Sau oare mă simt vinovată pentru că sunt fericită şi mă simt împlinită (pe plan personal, momentan…😀 )?

Dar pentru că am promis cândva că voi publica aici poeziile mele (apărute deja într-un volum, prin 1998)… îi fac un cadou lui Cip…🙂 cu toate că nu ştiu dacă-mi citeşte blog-ul…🙂 Poate mai scap de starea asta…

Eu şi tuEu şi tu

Ţi-am mângâiat chipul
şi palmele mele
au luat forma chipului tău…
Te-am îmbrăţişat
iar fiinţa mea
s-a modelat după fiinţa ta…
Şi-am plecat prin noapte,
luminând amândoi,
tu, cu chipul meu în palme,
eu, cu chipul tău în palme,
tu, cu lumina sufletului meu,
eu, cu lumina sufletului tău,
tu, cu fiinţa mea,
eu, cu fiinţa ta,
amândoi,
pentru totdeauna…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s