Vacanţă la Varna

A fost… S-a dus… Dar m-aş întoarce acolo oricând… Nu pot spune că am fost 100% încântată de tot ce am văzut, dar a fost frumos…

Nu eram pregătită pentru ceea ce urma să văd… Litoralul bulgăresc este „construit”, mai mult sau mai puţin natural, într-o zonă de coastă, destul de înaltă… Plaja, cel puţin în Varna, este destul de îngustă, iar străduţele din staţiuni, care urcă si coboară, îţi dau senzaţia unui oraş de munte. Din ce-am văzut din autocar, este la fel şi în Albena, şi în Nisipurile de Aur.

Prima surpriză plăcută au fost preţurile mici la mâncare şi băutură… Cu 35 – 40 de lei se rezolva o masă extrem de copioasă pentru 2 persoane (cu tot cu băutură – sucuri, bere sau vin…). Prima surpriză neplăcută au fost terasele de la malul mării unde seara se cântau live manele bulgăreşti (o amestecătură ciudată şi deloc armonioasă de muzică populară, cred, turcească, grecească şi bulgărească)… Am fost salvaţi de câteva terase care nu difuzau acest gen de muzică… Ce mi-a plăcut extrem de mult a fost diversitatea teraselor şi a barurilor… atât a celor din oraş cât şi a celor de pe malul mării… Nu existau 2 terase la fel… Una avea un fel de colibe în care se lua masa, alta avea o formă de corabie, alta avea un fel de baldachine pe plajă, alta stătea sub semnul lui Shrek, un bar arăta ca o peşteră, altul avea nişte fotolii extrem de comode pe plajă, restaurantul italian nu difuza altă muzică decât italiană, bistro-ul era discret şi liniştit… Iar această diversitate se oglindea şi în meniu. Nu am mâncat nici ghiveci şi nici musaca… Dar în schimb am mâncat vreo 10 feluri de salate, paste, fripturi şi caşcaval pane.

În primele trei zile am făcut plimbări… Plimbări până la epuizare în „The sea garden” şi prin Varna… „The sea garden” este un parc imens, plin de copaci şi flori, foarte răcoros, chiar şi în cele mai aride momente ale zilei… Un parc foarte curat, în care n-am văzut pe nimeni să facă grătare sau plajă…

La Delfinariu am avut parte de o mare surpriză… Sub delfinariu este un bar cu un bazin imens, pe unde, din când în când, apare un delfin (din câte am înţeles este destul de bătrân şi nu mai susţine spectacole). Am fost foarte impresionată… Eu stăteam şi beam o cafea şi, din când în când, delfinul mai făcea o tură… se oprea, parcă îi privea pe toţi din bar, se întorcea cu burta-n sus, se dădea peste cap, mai culegea câte ceva de pe fundul bazinului şi se retrăgea ca să apară din nou peste 5 – 10 minute… Am făcut câteva poze, cam nereuşite… 😦 Problema era că lumina de afară se reflecta în geamul bazinului şi mare lucru nu se mai înţelegea din poză… Am încercat să facem un pic de umbră (în timp ce râdeam înfundat de fraierii care se chinuiau să facă poze cu blitz…), dar fără prea mare succes… Oricum, m-a marcat această experienţă.

În ziua a 4-a am fost la delfinariu, din nou, dar de data această la spectacol… Un bilet cam scump, 20 de leva, adică vreo 35 de lei… Am vrut să merg la delfinariu pentru că îmi plac delfinii şi vroiam să-i văd de aproape… Chiar dacă ideea de a ţine animale sălbatice în captivitate nu mă încântă foarte tare, am înţeles la finalul spectacolului, dintr-o bulgaro-germano-engleză că delfinii din spectacol au fost salvaţi din Caraibe şi s-au acomodat excelent la noile condiţii de viaţă. Dovada acestui fapt era puiuţul de delfin (născut în 2001, în captivitate), din spatele scenei, care-şi făcea simţită prezenţa prin sunetele specifice… Oricum, din tot ce am citit pe Internet, se pare că aici, la Delfinariul din Varna, s-au născut în captivitate cam 3 delfini… 2 care susţin acum spectacole, şi puiul care mai are de aşteptat… Am fost impresionată de spectacolul lor şi am ajuns la concluzia că aceşti delfini, dacă nu ar fi trataţi OK, dacă ar fi traumatizaţi în vreun fel, atunci nu s-ar manifesta în acest fel, emanând atâta energie şi bucurie… pentru că sunt, în cele din urmă, poate, cele mai inteligente dar şi încăpăţânate animale.

E, şi după a 4-a zi a început plaja… numai după-amiaza… 😉 Plaja se plăteşte la Varna (5 lei şi ai loc sub umbreluţă, sau 10 lei şi ai şi şezlong). Poţi să nu plăteşti, dar atunci ai parte de vecini de prosop cam tuciurii şi dubioşi…, de alge şi bolovani în apă… Acolo unde se plătea am rămas traznită… Un nisip atât de fin încât şi cea mai mică adiere de vânt ţi-l ridica uşor pe prosop… Nici o scoică, nici pe plajă, nici la intrarea în apă, nici în apă… Nici un bolovan, nici o algă… Nimic… Doar nisip extrem de fin şi apă călduţă şi liniştită…

În a 6-a zi, plictisiţi de plajă, am plecat prin împrejurimi, la Mânăstirea Aladzha, aproape de Nisipurile de Aur. O mânăstire veche, de prin secolul 13, clădită în stânca muntelui, la 40 de metrii de sol. Din toată mânăstirea, probabil pictată (numele de Aladzha vine de la cuvantul turcesc „aladzha” ce inseamna „plin de culoare”) şi plină de viaţă acum sute de ani, n-au mai rămas acum decât câteva „cămăruţe” în care te întrebi cum putea dormi cineva… Nimic din jur nu seamănă cu o mânăstire… Poate doar cu o minunată lucrare a omului din acele timpuri, în calcarul muntelui. Sunt 2 etaje, primul etaj fiind împărţit aproape la fel ca un apartament, cu bucătărie, dormitoare şi cameră de meditaţie, cel de-al doilea servind exclusiv pentru slujbe. Aici, la ultimul etaj, este o mică chilie, închisă, unde lumea aruncă bani şi unde este o icoană. Dacă este vreuna din icoanele ce s-au găsit aici sau dacă a fost adusă acolo pentru a aminti vizitatorilor că acolo a fost o mânăstire, nu ştiu, şi nici n-am avut pe cine să întreb…

La mai puţin de 1 km. de această mânăstire se află o alta, Katakombite. Drumul dintre cele două mânăstiri trece printr-o pădure care, la fel ca şi mânăstirile, face parte din parcul natural Zlatini Pyasatsi (Nisipurile de Aur). Cărarea dintre cele două mânăstiri, intitulată „Ghiceşte copacul”, este străjuită de copaci din cele mai diverse specii. Din nou nu ştiu dacă au fost plantaţi special sau această diversitate este naturală. Ce-a de-a doua mânăstire, probabil descoperită mult mai târziu, nu este deschisă în totalitate publicului şi nici prea multe explicaţii despre ea nu sunt. Din ce-am înţeles eu, acolo au fost nişte peşteri naturale pe care călugării le-au amenajat într-o mânăstire.

În ultimile 2 zile din nou la plajă… şi la cumpărat cadouri… Misiune cam dificilă, căci kitch-urile erau la ele acasă şi-n magazinele de suveniruri din Varna.

Pe scurt, ce-am făcut: plajă, am vizitat cam tot ce se putea vizita, plus ceva cumpărături… Ce n-am făcut… 😦 : n-am fost în locul în care ar fi trebuit să se desfăşoare Monsters of Rock (adică lângă Asparuhov Bridge) şi nici în apropiere (nici măcar nu am văzut podul…), nu am fost să casc gura prin Nisipuri şi prin Albena (să văd ce le place atâta românilor acolo), nu am vizitat Pădurea de piatră (Pobitite Kamani – nu exista autobuz până acolo). Cele mai ciudate experienţe: salată de spanac crud, cu nuci şi nu ştiu ce brânză fancy, paste cu moluşte şi creveţi proaspeţi…

În concluzie, mi-a plăcut… A fost superb… Dacă s-ar fi ţinut măcar concertul cu Motorhead… ar fi fost…

E… dar asta e, asta a fost, s-a terminat… Acum… back to work… 😦