Al doilea

Despre munca

N-aş putea spune că astăzi sunt lovită de inspiraţie… Am dezbătut prea multe chestii azi…

Şi printre altele… mi-am pus un semn de întrebare… Eu, care nu aş putea spune că aştept ceva de la lumea în care trăiesc… Decât că e la fel de deschisă la minte ca mine… 😳

De ce nu m-am gândit niciodată că voi întâlni oameni obsedaţi de bani, oameni care au în permanenţă o problemă, sau dacă nu o au şi-o creează??? Oameni care se oftică dacă aud că alţii (care lucrează la alte firme…) primesc salarii de 2 ori mai mari decât salariul ce-l au ei în prezent… Oameni, total dezinteresaţi de ceea ce fac la serviciu, oameni care nu ştiu altceva decât că au un program de 8 ore… indiferent ce se întâmplă în jurul lor… Oameni îndoctrinaţi şi crescuţi 100% în sistemul comunist… 8 ore de muncă – altceva nu trebuie să faci decât prezenţa, nu te zbate prea tare că dacă tu nu faci, sunt alţi proşti care fac pentru tine… Oameni care au un salariu, respectabil, totuşi, de 450 de euro dar care se plâng, tot timpul, de bani, altora, cu salarii mult mai mici… Sunt dezgustată total de aşa ceva… Pentru că îmi dau seama bine, mult prea bine, de cum poţi trăi cu banii ăştia într-o lună, fără a face prea mari sacrificii… Pentru că oricum, oamenii despre care vorbesc eu aici, nu sunt genul meu, care o dată la două – trei zile ies la o bere şi la un mic sau, şi mai grav, se duc la un concert live în Lăptărie (sau oriunde în altă parte…)… O, nu… Sunt oameni care se oftică pentru că trebuie să renunţe la un bon de masă (7,15 RON) pentru că şi-au luat o zi de concediu… Oameni care cască ochii mari când aud că alţii (cu acelaşi salariu…😀 ) mănâncă de două ori pe săptămână în oraş, au monitor LCD şi wide pe de-asupra… Oameni care se vaită toată ziua cât au de muncă, dar când e vorba să facă un curs, nu aleg un curs de perfecţionare, legat de PC (care le-ar uşura considerabil munca) ci unul de engleză, căci ce-i lipseşte prostului??? Tichia de mărgăritar…

N-aş avea nimic cu tipul acesta de adevăraţi "oameni ai muncii", care, ciudat, sunt foarte apreciaţi de unii superiori (eu încă mai sper că există şi firme în care acest tip de oameni nu există), dacă n-ar strica atmosfera într-un întreg birou… Cred că "veşnic nemulţumiţii" n-au decât un singur scop dimineaţa… Şi scenariul decurge cam aşa: s-au trezit, şi-au făcut un ou prăjit (hai să fim serioşi, ar mânca două ouă???), şi-au făcut ceaiul (din plicul rămas de seara trecută…) şi se întreabă… "Azi ce problemă am???" A, păi… aseară am aflat că prietena lui cutărică câştigă… 1000 de euro… "Mamă, ce naşpa… Ce salariu de … kkt am eu…" se plânge altuia, care n-are decât 300 de euro şi munceşte cu mult mai multă responsabilitate şi seriozitate… Sau… "Mamă… ce problemă am… iar se scumpeşte pâinea, gazul… şi sunt atât de amărât… eu cum să fac faţă???" Şi asta tot în faţa prostului care are un salariu mai mic… dar are undeva, un pic de bun simţ, un pic de responsabilitate faţă de ceea ce face… şi… ciudat, nu se plânge… Nu pentru că nu ar avea de ce ci pentru că ştie că degeaba se plânge celui din faţa sa… Sau… firma acceptă până la urmă să-i plătească cursuri de engleză… Să aibă şi omul un pic de habar de engleză… Şi tu vii şi te plângi tuturor că n-ai bani că ai dat 400 de lei pe un curs… Şi…😀😀😀 toată lumea ştie că, de fapt, firma a plătit cursurile alea… Şi-atunci oamenii ăştia sunt cei ce au feţe acre de dimineaţă, pe când tu, om normal, intri în birou, cu zâmbetul pe buze, dai bună ziua… şi te trezeşti că ţi se răspunde în doi peri şi te întrebi ce ai făcut… ce s-a întâmplat până să apari tu la birou… S-a anunţat falimentul şi tu nu ştii… Şi-atunci ţi se taie tot cheful, normal că şi ţie îţi vine să te spânzuri… Mai ştiu ceva… Că genul ăsta de oameni, indiferent câţi destupaţi la minte vor colabora / lucra în aceeaşi firmă… sunt angajaţii cei mai loiali… Pentru că, undeva, acolo, în prostia lor, îşi dau seama că în altă parte, la altă firmă, n-ar obţine nici pe jumătate din cât obţin la firma unde lucrează, la firma care le ridică în slăvi ignoranţa (să nu zicem prostia…), la firma care chiar îi plăteşte cu bani buni pentru că se cred deştepţi… dar doar atât…, la firma care le măreşte salariul doar pentru că a venit vremea de măriri… Şi-atunci, dacă au găsit locul călduţ, acolo vor rămâne, plângându-se la nesfârşit de salariul mic (destul de mare şi nemeritat, de fapt), plângându-şi problemele închipuite, invidiindu-i pe alţii pentru joburile pe care le au, pentru fericirea lor, pentru lucrurile mărunte de care se bucură…

Şi-atunci zic… "Ce bine că intrăm în UE… Poate valoarea începe să fie recunoscută…!!!" Oare? Sau sunt iar la fel de naivă ca în cazul oamenilor ce nu pot trăi de grija celor care au un salariu mai mare???

În încheiere… aş fi vrut să trag o concluzie… Dar nu ştiu ce concluzie să trag…😮 Pentru că pur şi simplu nu mă pot pune în pielea unei astfel de persoane, chiar dacă am una care "creşte" sub ochii mei de vreo trei ani de zile…

3 gânduri despre &8222;Al doilea&8221;

  1. Nu are sens să scriu un post nou pe aceeaşi temă de kk…
    Aceeaşi persoană… era hotărâtă să plece din firmă… Îşi găsise un job mult mai bine plătit, cu multe avantaje DAAARRR… "Era mult de muncă"… :O
    Tocmai s-au făcut promisiunile de mărire de salarii…😀 Nu mai pleacă nicăieri, ba chiar a scos de undeva factura pentru cel de-al doilea modul de curs la engleză… :O Dar cred că a citit ceva pe-aici… că nu se mai vaită de bani, nu mai povesteşte nimănui că şi-a plătit singură cursul…😀😀😀 şi de la un timp nu mai are probleme…

    În altă ordine de idei, când mă întorc de la Varna…😀 îmi dau demisia… În speranţa că voi găsi undeva, în Bucureştiul ăsta o companie care să aprecieze oamenii la adevărata lor valoare şi să le exploateze inteligenţa şi talentul… Nu să-i lase să zacă şi să se plafoneze… 

  2. Eu sunt total contrariată pentru că genul ăsta de oameni se oftică din cauza succeselor, bucuriilor, împlinirilor şi realizărilor celor din jur…😀 Şi nu înţeleg de ce ei nu pot avea astfel de lucruri… De ce nu se pot bucura… Ei nu înţeleg de ce eu mă bucur că a venit primăvara, sau de ce tropăi de nerăbadre şi bucurie în aşteptarea unui nou concert… cu A.G., cu Iris, cu Cargo… Şi eu… sunt mândră şi extrem de fericită că pot face acest lucru cu inocenţa şi sinceritatea unui copil de 10 ani… Pentru că aşa simt… Şi ceea ce simt… pentru mine e lege… (Şi poate aici greşesc… uneori…😳 )

  3. Heh…D-astia-s peste tot, nu ai ce sa le faci! Prosti sunt cu duiumul, dar ceea ce ma intriga si pe mine, e ca astia reusesc sa fie bine vazuti de catre sefi, sa fie avansati, sau mai stiu eu ce.
    Ba nu, nu ma intriga, pentru ca stapanesc cu multa maiestrie tehnici avansate de pupincurism si mozoale fesiere.
    Am si eu un d-asta la munca, dar fiindca de mic copil mIRC cutreieram, i-am dat /ignore.
    Si nu, nu-s frustrat. Sunt decat scarbit.

    Nero out, ca ii e somn!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s