Netoo… 2

Pentru că mi-a plăcut “Capsula Timpului” am decis să mai fac un pas şi să mă alătur “uzinei de idei – Netoo 2 (sau Netoo redivivus)“. Numai că momentan nu am nici o idee. Adică am câteva, dar sunt cam în ceaţă (ideile, nu eu…). Poate într-una din zilele călduroase ce urmează le voi scoate din ceaţă cu o sticlă de bere… Ideea în sine mi se pare excelentă, mi se pare ceva cu finalitate, cu implicare, total diferit de ceea ce a fost primul Netoo. Îmi plac ideile care prind viaţă, ideile ce le poţi vedea, le poţi atinge. Nu-mi plac ideile ce rămân în cap sau pe hârtie. Sper ca din acest Netoo 2 să iasă ceva la fel de frumos precum “Capsula Timpului” şi să implice cât mai mulţi oameni.

Tag Technorati: Uzina-de-idei

A nu se “consuma” înainte de… 12 ianuarie 2012

Dragă Ruxx,

Mă întreb ce faci… Mă întreb cât de caldă sau cât de friguroasă e iarna acum… Mă întreb dacă de Crăciun a nins… Mă întreb dacă te-ai schimbat în vre-un fel… Mă întreb cine o fi preşedintele României… Mă întreb dacă s-au mai schimbat actorii de pe scena politică… Mă întreb dacă XXXXX o fi reuşit să câştige Liga Campionilor… Mă întreb dacă Rolling Stones a venit în România… Mă întreb dacă ai reuşit să ajungi la vreun concert Motorhead… Mă întreb dacă l-ai vizitat pe Jim Morrison… Mă întreb dacă tot prin Lăptărie îţi “pierzi timpul” seara, după program… Mă întreb ce mai face A. G. Weinberger… Mă întreb cum mai sună muzica românească… Mă întreb dacă ţi-ai schimbat locul de muncă… Sigur ţi-ai schimbat locul de muncă… dar poţi să-mi spui unde lucrezi? Mă întreb dacă v-aţi căsătorit… Sau aşteptaţi până pe 13 septembrie 2013? Mă întreb ce-ţi fac fetele… Mă întreb dacă te mai ocupi de blogul tău… Mă întreb ce-ţi fac prietenii… Mă întreb dacă ţi s-a schimbat în vreun fel viaţa după intrarea în UE… Mă întreb dacă te-ai lăsat de fumat… Mă întreb dacă ziarul Cotidianul încă mai scoate cărţi miercurea şi dacă a făcut vreo ofertă specială şi pentru rafturi sau biblioteci… Mă întreb dacă l-ai dus pe Cip pe Old Trafford… şi la vreun concert Manowar… Mă întreb dacă 01 ianuarie 2008 v-a găsit la Budapesta, aşa cum v-aţi propus în primele zile ale lui 2007… Mă întreb dacă ai schimbat apartamentul de 2 camere… Mă întreb dacă ţi-ai luat motor… Mă întreb dacă Cip şi-a luat maşină… Mă întreb pe unde v-aţi mai plimbat în tot acest timp, ce-aţi mai vizitat… Mă întreb dacă-mi vei da vreun răspuns… în ianuarie 2012.

Cu drag,
Ruxx

capsulaTimpului

Jurnal de război

Sublocotenent Doboş Grigore
Regimentul 2 – Care de luptă
Bratislava, Slovacia
JURNAL INTIM

25 martie 1945
Împlinesc 24 de ani. La ora 14.00 primim ordin să ne deplasăm din Demandice spre front.
Noaptea, la ora 12, suntem bombardaţi de artileria inamică.
Bomba cade la 30 m. de maşina în care eram cu comandantul regimentului, comandantul brigăzii şi dl. Căpitan Mauru.
Carele încep să treacă Hronul, un râu nu prea mare.
Dorm cu Locotenentul Ogescu într-un tranşeu, dar frigul ne scoală şi ne plimbăm pe câmp.
Un rus ne încălzeşte cu câte o cană cu vin.
Dimineaţa ne apucă plimbându-ne.

26 martie 1945 (luni)
Regimentul primeşte ordin să atace sectorul cuprins între satele Dol-Beşa(1) şi Dol Pial(1) (Ung.).
Batalionul I Maior Cociu atacă satul Dol ca prim obiectiv.
Batalionul II atacă satul Beşa ca prim obiectiv.
Pierderi: Batalionul I un subofiţer 3 trupă, 5 răniţi.
Batalionul II Căpitan Răuţă pierde pe cei mai buni ofiţeri ai regimentului.
1. Locotenent Giorgi Ioan, lovit în plin.
2. Locotenentul Negrescu Virgil care e rănit (ambele picioare fracturate) evacuat la un spital de campanie, dar din cauza hemoragiei îşi dă viaţa, probabil cu gândul la scumpi lui.
3. Locotenent Manceanu Viorel moare pe când îşi pilota carul (intrase într-un şanţ anti-car) lovit de gloanţele nemiloase ale unei mitraliere.
4. Locotenent Roşescu Gheorghe este lovit pe când eşea la creastă cu carul, de un proectil anti-car şi arde de viu.
Alţi 4 ostaşi mor alături de comandantul lor.
Ziua de 26 martie 1945 a fost o zi grea, durerea pierderii celor mai buni ofiţeri se putea citi pe feţele tuturor.
Fiecare se abţinea dar lacrimile porneau şiroiu. Au început toţi să-şi amintească de micile intimităţi şi de viaţa celor pierduţi, dar amintirile sunt zadarnice când nu e cel despre care îţi aduci aminte.
Au fost înmormântaţi într-un cimitir din satul Baica.
Fie-le ţărâna uşoară şi veşnica pomenire.
Nu ştiu cum va primi vestea pierderii Locotenentului Negoescu Virgil, comandantul meu, Popescu Victor-Gheboeni şi Diculescu Alex-Manga, cei cu care Locotenentul Negoescu s-a retras din Basarabia.

27 martie 1945
Ne deplasăm la Dol Pial unde rămânem până după amiază.
Apoi ne deplasăm la Tegla(2) în Melek.
Noaptea am dormit (vorba vine) cu Mircea Lăzăroiu şi maior Ghiţescu într-o şiră cu pae. Dimineaţa ne trezim cu câteva proectile de artilerie cari cad în faţa noastră.

28 martie
Trecem peste un pod la Martinova. Stăm până după amiază când ne deplasăm la Gor Sileş(3). Aici dăm de vin. Pentru prima oară mâncăm mai bine şi bem destul.

29 martie
Trecem Nitra pe la Şurami(4) şi ne oprim la Branci(5).
La Dol Pial (1) atacă Batalionul II. Carul Sublocotenentului Dumitrescu arde lovit de un proectil anti-car iar el scapă ca prin minune.

30 martie
Ne deplasăm la Pania(6) unde dăm de vin foarte mult.
Plecăm a doua zi.

31 martie
Mergem la păduricea de lângă Mladigai(7) unde se instalează comandamentul.
Pe la prânz, comandantul regimentului, Colonelul Zătreanu, împreună cu divizia 141 rusă ocupă satul Ireg(8) cu două S.P.V., fără să ştie că în sat sunt nemţi.
Peste câteva minute se deslănţue un baraj de artilerie inamic foarte puternic din care Colonelul Zătreanu scapă nevătămat.

1 aprilie 1945
Se dau lupte pentru cucerirea înălţimilor din regiunea Bratislavei.
Carele Batalionului I luptă foarte bine încât nemţii sunt forţaţi să se retragă peste noapte.
Este, cred, unică în istoria carelor, lupta aceasta dusă cu un inamic care domina din punct de vedere strategic şi topografic.

2 aprilie
Ne îndreptăm către Bratislava cu direcţia Pania(9).
De dimineaţă am băut cam mult şi întrucât am mers cu dl. Colonel în maşină, am dormit până la intrarea în Pania.
Aici stăm una zi.
Pe la ora 22 au venit câteva avioane de noapte, aşa numitul de noi “Moş Costică”, care a lăsat câteva ouă, dar noi am scăpat nevătămaţi.

3 aprilie 1945
Cade Bratislava, capitala Slovaciei.
Spre seară sunt trimis de comanda regimentului să recunosc dacă oraşul e cucerit în întregime.
Plec cu un S.P.V. pe la ora 17.
La intrarea în oraş întâlnim 3 baricade pe şosea şi un şanţ anti-car.
Oraşul fumegă în anumite cartiere. Totul este devastat. Din case, care mai de care, ese cu trofee.
Mi-am luat atunci câteva paste de dinţi dintr-o farmacie.

4 aprilie 1945
Ne deplasăm către Morava pentru a trece peste podul de vase.
Batalionul I încearcă să treacă podul dar este bombardat de aviaţie.

5 aprilie 1945
Trecem Morava pe un pod de vase. Noaptea am dormit într-un tunel adăpost, de lângă râu.

6 aprilie 1945
Cantonăm într-un sat din Austria. Aci întâlnim pe drum circa 20 partizani omorâţi… Ruşi.

7 aprilie 1945
Ne îndreptăm către poziţie. Ziua ne hărţuieşte aviaţia care încearcă zadarnic să distrugă coloanele în marş.

8 aprilie 1945
Ne găsim la ora 5 a.m. în marginea unei păduri de lângă satul Hohenruppersdorf. Batalionul I se grupează pentru atac.
La ora 8.30 începe pregătirea atacului. Trage artileria şi începe să cânte Catiuşa.
Carele ajung până în marginea satului. Aci sunt oprite de un foc violent dela inamic. Rămân în poziţie defensivă peste noapte.

9 aprilie
Încercări de contraatac inamic respinse.

10 aprilie
Inamicul masează trupe autoblindate şi tancuri.

11 aprilie
Batalionul începe atacul satului Hohenruppersdorf.
Inamicul opune rezistenţă dârză, contraatacând cu tancuri din toate direcţiile.
Carele noastre, deşi ocupaseră în întregime satul, sunt nevoite să se retragă.

12 aprilie
Inamicul caută să respingă, de pe noua poziţie a Batalionului, carele noastre, prin contraatacuri numeroase. Însă vitejia tanchiştilor noştri îi dă peste cap. Sublocotenetul Radu Constantinescu este un adevărat erou, prin felul cum scapă din greaua situaţie de încercuire.

13 aprilie
În zori carele sunt primite cu foc anti-car din toate părţile.
Artileria începe să tragă pe poziţie. Aviaţia inamică, mai furioasă ca oricând, începe să bombardeze şi să mitralieze.
Zi foarte grea pentru toţi. Panica intră în infanterie, care se retrage în debandadă.
Totuşi carele încep lupta singure. Atacă satul direct cu 3 care iar restul le manevrează prin dreapta de flanc. Manevra reuşeşte şi satul este ocupat. Inamicul se retrage spre Şric(10).
Batalionul rămâne în marginea de NW a satului Hohenruppersdorf pentru regrupare.
Pierderi: 10 dispăruţi, 5 care avariate luate de inamic, Sublocotenentul Ivan Horia mort, lovit în cap de un proiectil anti-car.
Câţiva ostaşi răniţi.

14 aprilie
Regimentul, în urma cererii domnului Colonel, trece în refacere, rămânând numai una companie mixtă compusă din carele ce au mai rămas, sub comanda Căpitanului Duceac Arcodie.

15-16-17-18-19-20-21-22-23-24 aprilie
Se constitueşte compania şi se grupează în regiunea Nexing.
Apoi se deplasează către oraşul Mistelbach. Rămân translator la această companie.
În Mistelbach găsesc circa 30 români C.F.R.-işti luaţi de nemţi în retragere. Majoritatea sunt cunoscuţi pentru că sunt din Adjud, unde am copilărit.
Le fac rost de un camion, de acord cu comandantul Companiei si-i expediem la Bratislava pentru că acolo este C.F. şi posibilitatea de a pleca în ţară e mai mare.

25 aprilie
Compania întărită cu care R 35 (2 la număr, comandate de Sublocotenentul Dumitrescu) se deplasează către graniţa Ceho-Slovaciei, pentru a trece din nou Morava în Cehia.

26 aprilie
Noaptea la 4.00 se trece râul iar în zori începe atacul. Toată ziua carele au fost ţintuite de nişte tigre nemţeşti şi spre seară se incendiază un T.4.

27 aprilie 1945
În dimineaţa acestei zile, pe la ora 10, un contraatac serios inamic respinge infanteria şi produce o panică de nedescris.
Totuşi carele rămân la datorie şi spre amiază contraatacul este respins.
După amiază am fost prins într-un baraj de artilerie şi am scăpat fugind cu motocicleta.
Pînă pe seară nici o acţiune.
Carele primesc ordin să rămână pe poziţie urmând ca a doua zi în zori să atace din nou. Oraşul Brno este ocupat de ruşi de eri, 26 aprilie.
Şoseaua pe care atacăm este aceia ce duce la Brno.

28 aprilie 1945
Batalionul rămâne pe poziţie în defensivă. Inamicul bombardează către ora 15 satul Muşov(11) în care mă aflu. O bombă cade la circa 50 m. de mine şi la 8 m. de un car T4 care se repara. Nu a fost nici un rănit întrucât bomba a căzut pe o casă şi a făcut explozie pe acoperiş. La ora 15 (14 ora României) ascult radio Bucureşti.
Aflu că Mussolini a fost capturat de partizani.

29-30-31 aprilie 1945
Rămânem în apărare la cota 222. Schimburi de focuri de artilerie violente pe timpul nopţii.

1-2-3 mai 1945
De 1 mai am făcut-o lată cu Ruşii la Brigada de tancuri.
Pe 2 mai am băut în grajdul nostru cu Mişu Dumitrescu care s-a îmbătat ca un porc cu spirt.
Pe ziua de 3 mai un contraatac inamic produce o oarecare panică dar este respins.

4-5 mai
Pregătiri intense pentru atac.
Se cară întruna în sectorul nostru armament greu şi artilerie. Catiuşa ca niciodată a invadat satul. Sunt peste 200 maşini.

6 mai
Ziua 1-a de Paşti. Am plecat la regiment şi am luat din ordinul Brigăzii 5 A.B. cu care am plecat pe poziţie.

În dimineaţa zilei de 7 mai
La ora 5.30 ne scoală un sunet foarte puternic. Începuse pregătirea artileriei şi a Catiuşelor.
Dacă cineva ar avea o imaginaţie cât de bogată nu poate descrie în cuvinte haosul care s-a produs în acele 2 ore.
Comparaţia cea mai nimerită ar fi următoarea.
Ploaia cred că trimite stropi pe pământ destul de deşi dar proiectilele în sectorul nostru cădeau şi mai des.

7 mai
În observatorul artileriei înaintate am asistat la desfăşurarea panoramică a luptei.
Au picat câteva proiectile lângă mine şi Mircea.
S-au cucerit 7 sate în acea zi. Carele noastre, ca prin minune, au scăpat neatinse.
Locotenentul Vlădoianu a primit botezul focului în ziua când soarele nu se mai vedea de fum.

8 mai
Inamicul se retrage în debandadă. Suntem în continuă urmărire.
Am înaintat atunci 70 km. până în oraşul Znaim(12).
Noaptea am dormit foarte confortabil la nişte cehi. Trecusem în Cehia.

9 mai
La ora 6 mă scoală ordonanţa şi-mi spune: “Domnule Sublocotenent s-a făcut pace”. Am eşit afară şi ostaşii mei m-au luat cu asalt. Au început să mă ridice pe braţe şi să mă sărute.
S-a făcut un chef cum se face atunci când ai scăpat de grija şi de frica clipei ce va veni.

-%-

Ne deplasăm tot în urmărire spre Telci(13) întrucât bande de S.S. mai rezistă în păduri.

Va urma

Fără dată
M. St. M. comunică:
La vest de Morava trupele române au cucerit 30 de localităţi.
Moscova a sărbătorit prin salve de tun joncţiunea istorică a trupelor ruso-anglo-americane.
Coresp. Reuters comunică că armata rusă a intrat în centrul Berlinului. Sunt la 200 m. de Ministerul de Interne.
Aliaţii au trecut râurile Els(14) şi Leda.
Aliaţii se apropie de Munchen.
Au fost luaţi 3 generali prizonieri aliaţi.
Tancuri aliate au atins frontiera Elveţiei.
Ocupat Vicenţa(15).
Himler comunică aliaţilor că Hitler este pe moarte.
Roberto Farinacci a fost executat.

-%-

_________________________________________________________________
(1) Este vorba de “satele” Besa si Dolny Pial din Slovacia. Nu ştiu ce înseamnă Ung., probabil nu Ungaria, aşa cum am crezut iniţial.
(2) Tehla
(3) Nu am reuşit să-mi dau seama despre ce oraş / sat este vorba.
(4) Surany
(5) Branc
(6) Pana
(7) Mlady Haj
(8) Jarok
(9) Nu cred că este vorba despre acelaşi oraş / sat de la punctul (6) deoarece acesta este în direcţia opusă Bratislavei.
(10) Schrick
(11) Na Muslove
(12) Znajmo
(13) Telc
(14) Ems
(15) Vicenza

capsulaTimpului

Surpriza

Am promis o surpriză… Şi e gata… Stă liniştită pe hard-ul meu… Ce e? Un mesaj… Un mesaj către noi, către România, către Europa, către lumea întreagă… Un mesaj din trecut… Un mesaj care, din întâmplare, din nefericire, ajunge la voi prin intermediul meu… Un mesaj din partea bunicului meu, Doboş Grigore, născut în actuala Republică Moldova, la Tighina, pe vremea când Republica Moldova era… România… În 1921… Apoi întreaga familie s-a refugiat către România… Probabil a fost şi destinul la mijloc, căci altfel eu n-aş mai fi fost aici… probabil… Am mai scris despre bunicul meu preferat… A murit cu o lună înainte de a-şi vedea visul împlinit (Revoluţia din 1989). Probabil din cauza asta ţin atât de mult la acest eveniment şi mă mir când alţii nu-şi aduc aminte de el… Pentru mine el a însemnat enorm… Din nefericire, am realizat asta mult prea târziu… Poate şi din cauză că eram mult prea mică când ne-a părăsit, dar nu atât de mică cât să nu-mi dau seama cât de mult am ţinut la el şi cât de mult îl apreciez. Şi tocmai din această cauză consider acum că îi aduc un omagiu. Un omagiu binemeritat. Nu a fost membru PCR (dacă interesează pe cineva acest aspect), cu toate că acest lucru i-ar fi adus beneficii imense pe plan profesional – ar fi ajuns director economic la Peco Ploieşti, pe vremea aceea. A refuzat acest “privilegiu”, rămânând contabil şef la acelaşi Peco Ploieşti. A avut o viaţă sportivă, aş putea spune, activând şi ca arbitru de fotbal în divizia C. Poate de aici şi pasiunea mea (ciudată pentru o fată) pentru fotbal şi, normal, pentru echipa Petrolul Ploieşti (de fapt pentru ceea ce a fost odată…). Cunoştea foarte bine limba rusă (din această cauză am fost puţin geloasă pentru că verişoara mea învăţa la şcoală limba rusă şi-i putea cere ajutor oricând) şi iubea muzica bună. Încă de mică ştiam cine e ABBA, Boney M, Kenny Rogers, Frank Sinatra, Edith Piaf… L-am simţit mereu ca un protector al meu… Pentru că el nu m-a certat niciodată… Nu m-a privit niciodată încruntat sau supărat…

L-am iubit… L-am iubit mult şi numai eu ştiu asta… Până acum… Şi ceea ce mi-a oferit el e de nepreţuit. Şi tocmai de aceea consider că e de datoria mea să vă împărtăşesc şi vouă gândurile soldatului de 24 de ani trimis să lupte pentru dreptate…

Da, în asta constă surpriza şi ultimul meu mesaj către Capsula Timpului. Câteva însemnări dintr-un jurnal. Un jurnal care consemnează ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial.

Am păstrat ortografia jurnalului. Nu ştiu cât de corectă e… Am încercat să localizez pe diverse hărţi numele satelor şi oraşelor menţionate în jurnal (scrise de cele mai multe ori fonetic). Sper că am reuşit să mă apropii cât mai mult de realitate. Numele corecte ale oraşelor (fără diacritice) se regăsesc în “notele de subsol” de la sfârşitul însemnării.

Călătorie plăcută în timp!

Previziuni?!? Sau speranţe?!?

Un penultim post pentru Capsula Timpului… Cred… Ultimul nu e sigur… Pentru că am o surpriză…

O să fie greu. Punct. Dar va trebui să strângem din dinţi, să tragem tare şi să construim o nouă Românie pentru noi şi pentru copiii noştri. România europeană…

Personal, nu ştiu / nu înţeleg extrem de bine sau de corect întreg procesul ce va urma. Şi aici aş da vina pe mass-media, care ia totul în glumă. Se scot în evidenţă miciile aberaţii (pentru că sunt şi aberaţii) în loc să explice şi să se prezinte în mod clar acest proces. Normal, m-aş fi putut informa pe net, aş fi putut suna la numărul acela ce apare în reclama cu aderarea… Dar n-am facut-o… Sunt puţin confuză, aş putea spune… Dar în nici un caz nu sunt speriată sau panicată şi nici nu plâng noaptea, gândindu-mă ce greu o să fie…

Aşa că, din ce-am auzit şi din ceea ce bănuiesc sau cred eu că o să se întâmple… iată ce m-ar bucura pe mine:

• sigur vom călători mai uşor ;
• poate oamenii vor accepta să se schimbe;
• poate se va mai diminua corupţia;
• poate va fi mai uşoară deschiderea unei afaceri;
• poate legile vor fi la fel pentru toţi, indiferent de funcţii, bani, statut social;
• poate produsele ce vin din Uniunea Europeană se vor ieftini;
• poate va primi o şansă şi muzica bună şi de calitate;
• poate intrarea în UE va aduce şi un acces mai facil la cultura ţărilor din Uniune;
• poate vom învăţa să scoatem bani din turism;
• poate vor dispărea de pe piaţă produsele contrafăcute şi cele periculoase pentru sănătate;
• poate se va moderniza sistemul sanitar;
• poate Pay Pal va accepta şi clienţii serioşi din România;
• poate sistemul de învăţământ românesc va găsi în sfârşit o cale dreaptă şi sigură de a se dezvolta, fără a se mai face schimbări mai mult sau mai puţin radicale în mijlocul anului;
• poate şi agricultura se va dezvolta şi va evolua;
• poate vânzătorii din magazine or să fie mai amabili şi vor da restul până la ultimul bănuţ;
• poate Bucureştiul va redeveni Micul Paris;
• poate se va stopa distrugerea pădurilor din jurul Bucureştiului;
• poate saloanele de înfrumuseţare vor deveni mai sigure şi nu vor mai apărea ca ciupercile după ploaie la parterele blocurilor, chiar dacă asta va însemna că vom scoate mai mulţi bani din buzunar;
• poate produsele fabricate în România vor fi mai bune din punct de vedere calitativ;
• …

Dacă va fi în 5 ani, în 10 ani… în 20 de ani… Asta nu mai ştiu… La cât de bine ne-am mişcat până acum, aş paria pe vreo 10-15 ani…

Oricum, lista rămâne deschisă. Sunt sigură că nu am cuprins tot ceea ce s-ar putea scimba în bine după 1 ianuarie 2007 şi chiar vă rog s-o completaţi.

Ce ar putea fi rău? Asta chiar nu ştiu… Pentru că nu-s genul care să vadă jumătatea goală a paharului… Dacă se poate, să facă cineva o listă şi cu părţile rele ale aderării, să le punem în balanţă.

Dar ce mă supără cel mai tare… Se vor scumpi ţigările… Şi nu ştiu dacă-s dispusă să renunţ la acest viciu… Şi altceva, ce se aude pe la TV… dar nu ştiu dacă-i adevărat sau nu… Nu se va mai fuma în baruri / cluburi?!? Păi cum ar arăta o Lăptărie aerisită şi fără fum de ţigară???

Recunosc, Sorin mi-a dat ideea acestui post. A scris două comentarii la postul “A doua încercare / însemnare” şi m-a făcut să mă întreb: ori nu înţeleg eu mare lucru din aderarea asta, ori mă comport ca de obicei şi văd totul în roz (ceva mai pal de data asta…, dar oricum în casă trebuie să existe cineva care să vadă părţile bune…) . N-am găsit încă varianta corectă de răspuns la această întrebare, aşa că vă invit să faceţi liste, să o completaţi pe a mea, să o disecaţi… Eu voi privi şi analiza… Sper să nu mă sperii prea tare şi să dau bir cu fugiţii prin ţări străine…

capsulaTimpului

Bucureşti – Bran – Râşnov – Moeciu de Sus şi retur

Săptămâna trecută, după cum ştiţi, am făcut o mică excursie la munte. Nu m-am ales cu şorici… dar am făcut câteva poze, frumoase, spun eu. Dar să nu mă laud singură, aştept laudele de la voi…

Nu sunt o pasionată a muntelui, cu toate că tatăl meu probabil a încercat să-mi insufle pasiunea lui în copilărie dar… nu a prins. Când eram mică, deseori porneam cu tatăl meu la drum, către Predeal, Buşteni, Azuga sau Sinaia. Oricum, locuind în Ploieşti, era floare la ureche… El schia, eu rămâneam la baza pârtiei, de multe ori bând ceai sau mâncând o ciorbă de burtă adevărată (asta a prins… ). Nu am fost niciodată interesată să învăţ să schiez, iarna nu-mi place decât între 23 decembrie şi 4 ianuarie… Nu m-au atras nici drumeţiile cu rucsacul în spate, hai-hui pe munte…

Dar acum s-a întâmplat ceva… A fost ameţitor să stau în vârful Cetăţii Râşnovului şi să văd de sus oraşul ce se întindea la picioarele mele. M-am minunat 2 zile de liniile drepte trase de locuitorii din Moeciu cu gardurile lor cocoţate chiar şi pe cele mai abrupte dealuri. Şi m-am bucurat să păşesc prin istorie în scurta vizită la Castelul Bran… Visez să ajung într-o zi lângă Crucea de pe Caraiman… Să văd, să respir, să aud de-acolo, de sus… Ciudat, un astfel de vis ar fi trebuit să-l am în copilărie… Dar nu, în copilărie obişnuiam să o privesc de jos, de la poalele muntelui, să mă întreb ce caută acolo şi nici prin gând nu-mi trecea să-mi supun corpul la efortul chinuitor de a ajunge până acolo. Cine ştie, poate peste 5 ani când se va deschide Capsula am să vă trimit o poză cu mine lângă Cruce…

Şi mai sper ca, peste 5 ani, tot când se va redeschide Capsula să refac drumul acestei excursii şi să fotografiez din nou aceleaşi locuri… Sper din toată inima să rămână neschimbate şi neatinse de trecerea timpului şi de intrarea în Europa. Şi poate data viitoare reuşesc să mănânc şi eu un bulz adevărat, şi nu unul european, cu caşcaval…

Toate imaginile le găsiţi aici. Şi, în mod cu totul şi cu totul excepţional, am aici o surpriză pentru pofticioşi!

capsulaTimpului

1989 sau Revoluţia văzută prin ochi de copii

N-am înţeles prea bine ce se întâmplă… De fapt nu ne-a spus nimeni nimic. Ne-au trimis acasă de la şcoală, fără nici o explicaţie, nimic… Copii… Ce să facem acasă… N-ar fi mai bine să dăm o fugă în centru, în „Orăşelul Copiilor”? După o mică ciondăneală („Nu-i bine, au zis să ne ducem acasă” „Hai, că nu se prinde nimeni. Ne dăm şi noi în maşinuţe şi apoi mergem acasă” „Nu, eu nu merg… Mai bine vii la mine!”), am ajuns acasă la Cristina. Nici nu intrăm bine pe uşă că sună telefonul. Maică-sa. „Cică să dăm drumul la televizor!” „Şi să ne uităm la purici?” Cristina deschide televizorul. Paul Şoloc şi Telejurnalul său… „Telejurnal la ora asta?” Măi să fie… Chiar o fi ceva grav… Din tot telejurnalul nu înţelegem mare lucru… Ceva despre Timişoara, ceva despre nişte elemente destabiliyatoare din Bucureşti… Mă hotărăsc să mă îndrept şi eu către casă…

Ajung la bunica mea. „Mamaie dă drumul la televizor! E Telejurnal!” Sună şi mama, spunându-i acelaşi lucru… Bunica, puţin reţinută pentru că încălca astfel o lege nescrisă a doliului (pe 14 noiembrie bunicul meu ne părăsise…), dă în cele din urmă drumul la televizor. Privesc cu ochi mari imaginile ce se derulau pe ecran. Înţeleg în sfârşit că Ceauşescu va ajunge acolo unde bunicul meu îl trimisese de mii de ori… Şi plâng. Pentru că vroiam ca şi bunicul meu să vadă asta. Mă trezesc vorbind „Eu plec la Bucureşti!”. Bunica, normal, nu mă ia în serios. Fratele meu, surprins, derutat, speriat… Vorbeşte la telefon cu mama: „Vrea să plece la Bucureşti!”. Apare şi o verişoară, cam slabă de înger şi uşor impresionabilă care începe să plângă. Ne uităm în continuare la televizor, aşteptăm cu înfrigurare să vedem ce se întâmplă…

Se trage, mor oameni, la televizor văd imagini ce-mi fac pielea găină. Mă întreb de ce vroiam acolo? De ce? Dacă mă împuşcau şi pe mine? Dar oare aş fi ajuns până la Bucureşti? Ce-aş fi făcut dacă ajungeam acolo? Puteam schimba eu ceva? Cine a tras? De ce? Ce mai aveau de apărat? Unde aş fi dormit noaptea? În ce pernă aş mai fi putut eu plânge tăcut şi înfundat?

De 3 ori în viaţă am plâns ore în şir, singură, în camera mea, înfundat, să nu mă audă nimeni, să nu mă aline nimeni… Prima oară, în 1986 când Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni. De ce plângeam? De bucurie dar şi de gelozie… Eram singura din casă care ţinea cu Dinamo… A doua oară am plâns când a murit bunicul meu. Nu cred că a ştiut cineva cât de tare m-a durut, cât de mult am suferit… A treia oară am plâns atunci… la Revoluţie… Înţelesesem că vom fi liberi dar nu înţelegeam ce-i aceea libertate… Înţelesesem că am scăpat de comunişti dar nu înţelegeam ce-i aceea democraţie… Şi-aş fi vrut să fie şi bunicul meu lângă mine… Să-mi explice…

Am promis din momentul în care am ajuns în Bucureşti că, într-un decembrie, am să aprind şi eu o lumânare pentru cei ce-au murit atunci. Nu am făcut-o, încă… Fără să deschid o polemică, dacă a fost sau nu o Revoluţie, dacă au fost terorişti sau nu, dacă a fost sau nu lovitură de stat sau piesă de teatru… vă invit pe toţi cei din Bucureşti, dacă aveţi drum prin centru zilele acestea, să aprindeţi o lumânare pentru cei ce nu au mai avut timp să se bucure de victorie, de democraţie, de intrarea în UE… Şi poate, involuntar, veţi fredona în gând, melodia următoare:

NOPŢI

A fost ora 23
- buletin de ştiri – Bucureşti

Începută la Timişoara, printr-o demonstraţie paşnică, reprimată brutal de autorităţi prin forţele de securitate, Revoluţia românilor s-a întins rapid în întreaga ţară. Armata a trecut de partea populaţiei. Pe străzile din Timişoara, Sibiu, Braşov, Bucureşti şi alte oraşe, numărul tinerilor morţi şi răniţi în lupta pentru libertate continuă să crească

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să simt
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni

De ce nu încetaţi acest cumplit război
De ce va gândiţi numai la voi
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni

Bucureşti: Revoluţia românilor a învins. După 25 de ani de teroare, dictatura Ceauşescu a fost răsturnată. România a redevenit liberă.

… să vezi ce-a mai rămas din oameni…

(Muzică/text: Valeriu Sterian şi Carmen Marin, Valeriu Sterian – voce, chitară şi un grup de muzicieni norvegieni)

Tu cum ai văzut Revoluţia din 1989?

capsulaTimpului