Plictiseală…

Sunt acasă… Prima zi din aşa-zisul concediu în care ar trebui să mă ocup de curăţenia de după micul cutremur ce a scuturat apartamentul meu. După ce va fi totul gata, am să fac poze şi am să le pun la dispoziţia tuturor, căci am un “feeling” că va ieşi super totul.

Acum se pune parchetul, iar eu sunt sechestrată în dormitor. Şi, pentru că nu am prea multe lucruri interesante de spus (presupun că nu vrea nimeni să ştie că mi-am cumpărat azi vopsea, cheie franceză şi plafoniere pentru hol… ), m-am apucat de ceea ce e mai simplu de făcut: teste idioate… sau nu…

Aşa că, iată rezultatele:

What Your Pizza Reveals

There are no limits to your eating. You often devour the scraps your friends can’t finish. You are a very picky pizza eater. Not any pizza will do. You fit in best in the Northeast part of the US. You like food that’s traditional and well crafted. You aren’t impressed with “gourmet” foods. You are dependable, loyal, and conservative with your choices. You are cultured and intellectual. You should consider traveling to Vienna. The stereotype that best fits you is freak. Obviously.

What Does Your Pizza Say About You?

You Should Paint Your Room Green

Natural and balance, green can bring both calm and growth to your life. Your green room will promote a more spiritual and peaceful outlook. Green rooms are perfect for meditation, yoga, or just day dreaming.

What Color Should You Paint Your Room?

You Are Italian Food

Comforting yet overwhelming. People love you, but sometimes you’re just too much.

What Kind of Food Are You?

Your Aura is Yellow

You’re a deeply happy and content person, and you enjoy sharing your cheer with others. While you may seem like a simple optimist, there is a lot of thinking going on inside you. The purpose of your life: bringing joy and a better life to others. Famous yellows include: Conan O’Brien, Jenny Mccarthy, Jim Carrey. Careers for you to try: Athlete, Actor, Yoga Instructor.

What Color Is Your Aura?

Rezumat

O scurtă trecere în revistă a zilelor ce au trecut nu strică…

Duminică a început balamucul. Strânsul, eliberatul sufregeriei, mutatul PC-ului… Am început de dimineaţă şi am terminat târziu în noapte… O parte a fost chiar amuzantă şi uşor nostalgică. Am avut sarcina de a-mi aduna hârtiile. Şi pentru că era momentul oportun, a trebuit să mă hotărăsc ce e de aruncat. Şi aşa am început să plutesc printre cursurile de la facultate, printre bileţelele pe care i le lăsam lui Ciprian, printre poezii scrise la întâmplare, printre gânduri aşternute pe hârtie la nervi sau în momente de tristeţe… Mi-ar fi plăcut dacă aş fi ţinut-o aşa o zi întreagă… Dar am terminat de eliberat tot şi am început să mutăm mobila, să o strângem în mijlocul casei sau s-o depozităm temporar pe holul blocului… Într-un târziu am terminat. Sufrageria a rămas nefiresc de goală şi de pustie.

Luni… Dragi vecini, după cum am spus şi în paragraful anterior, mobila depozitată temporar în holul blocului e(ra) mobila MEA şi e(ra) doar DEPOZITATĂ TEMPORAR. Dacă vroiam s-o dau de pomană, o dădeam… altcuiva şi în nici un caz unor hoţi nenorociţi! Da, ăştia-mi sunt vecinii! Nişte hoţi nenorociţi, fără bun simţ! Nu, nu mi-au furat ÎNCĂ toată mobila… Doar două fotolii şi o măsuţă… Perfect, nu? Dacă, din întâmplare, vreun poliţist citeşte blogul meu, să se autosesizeze, să considere acest post o plângere oficială şi să mă ajute să-mi recuperez fotoliile pentru că mama mea s-a cam supărat pe mine!!! Am crezut că, atâta timp cât vecinii din jur au tot zugrăvit şi au făcut acelaşi lucru pe care l-am făcut şi eu, pot avea încredere. Nu am auzit pe nimeni să se plângă că a păţit ceva asemănător. Vecinul meu de palier a lăsat pe hol câteva zile pachete întregi de parchet nou-nouţ… Numai eu, fraiera blocului, am rămas fără două fotolii vechi de prin 1950… Tare, nu? Şi fraierul care le-a furat pun pariu că habar nu are ce fotolii sunt alea! Deci luni… a fost de groază…

Marţi a fost cam sinistru… M-am întors de la muncă şi am găsit casa plutind în praf… Praf în stânga, praf în drepta… Oricum, aproape toată săptămâna am avut impresia că până şi eu sunt prăfuită, plină de ipsos şi ciment…

Miercuri… Miercuri Cip a hotărât că e mai bine să ieşim din casă… Aşa că am fost la terasa noastră obişnuită şi după câteva beri am hotărât ca pe 13 septembrie 2008, când vom sărbători 13 ani de când suntem nedespărţiţi… să ne căsătorim… Cu alte cuvinte, mi-a dat un subiect de gândire destul de serios… Nu e nimic bătut în cuie dar… vom trăi şi vom vedea…

Azi… Azi am hotărât să profit de singurătate şi să fac acest rezumat… Am încercat să ignor pereţii, praful, gletul… Am făcut o mică saună în dormitor… care numai a dormitor nu arată… şi am decis să-mi întrerup “vacanţa”…

Poate găsesc fotoliile… poate mă mărit… poate se termină totul mai repede şi voi putea să-mi rearanjez micul univers…

I am a star!!!

You are The Star

Hope, expectation, Bright promises.

The Star is one of the great cards of faith, dreams realised

The Star is a card that looks to the future. It does not predict any immediate or powerful change, but it does predict hope and healing. This card suggests clarity of vision, spiritual insight. And, most importantly, that unexpected help will be coming, with water to quench your thirst, with a guiding light to the future. They might say you’re a dreamer, but you’re not the only one.

What Tarot Card are You?
Take the Test to Find Out.

Pauză, vacanţă, linişte…???

Am luat o pauză. Fără să întreb pe nimeni nimic. Am simţit nevoia de a lua o pauză pentru a mai păstra şi pentru mine câte ceva, pentru a reflecta la ceea ce ar trebui să fac în continuare. Nu am avut nici starea aceea… starea de scris, să-i spun aşa. Am fost în extaz, am fost tristă, am fost iar fericită o clipă, apoi iar am simţit gustul lacrimilor, apoi m-a mai liniştit AG, pe 9 august, în Fratelli. Acum aş putea spune că sunt în pragul unei crize de nervi. Aşa că vă spun oficial că s-ar putea să intru în vacanţă.

În perioada asta de… pauză m-am tot întrebat ce să fac, încotro s-o apuc. Momentan munca nu-mi mai oferă subiecte suculente ca în trecut iar viaţa mea personală… e viaţă personală… Iar politica… Nu văd rostul… Nu cred că voi scrie despre mine mai mult decât ceea ce citesc, ceea ce ascult, ceea ce îmi place, ceea ce sărbătoresc. Poate voi începe să scriu poveşti. Poate voi publica aici câteva din poeziile mele din trecut. Poate voi publica jurnalul meu din copilărie, destul de ermetic pentru a fi pe deplin înţeles (chiar şi eu am mici scăpări… ). Poate… Nici eu nu ştiu ce voi face…

Am înţeles în perioada asta că e bine să preţuieşti pe cineva când îl ai lângă tine şi nu când nu mai e. Viaţa mi-a scos în cale un om special, care pentru o scurtă perioadă de timp mi-a fost şi manager. El spune că nu a fost un manager bun pentru că l-a iubit toată lumea. Eu zic că cel mai important lucru e că a ştiut să fie om. Acum e la el acasă, în Ungaria şi-mi pregăteşte un DVD cu muzică bună. Printre care şi Deak Bill Gyula, pe care l-am căutat pe torrente până am înnebunit. Îmi pare rău că am descoperit prea târziu că avem câteva lucruri în comun. Îmi pare bine că l-am întâlnit şi că am învăţat ceva de la el. Îmi pare rău că nu va fi aici, în România, în februarie, să ne sărbătorim ziua de naştere împreună. Şi-mi pare rău că, după ce a plecat, parcă toată lumea face în ciudă totul, parcă numai cu scopul de a distruge tot ce a clădit el în câteva luni.

Am şi plâns în perioada asta. Pentru că m-a durut. Am şi zâmbit, pentru că de undeva trebuia să iau un pic de putere pentru a merge mai departe, pentru a privi înainte, din nou, cu încredere.

Am văzut şi un film (de fapt am văzut mai multe, dar unul singur m-a impresionat cu adevărat). Un film la care cred că am plâns mai mult ca la “Love Story”. Am plâns pentru că aveam şi starea de plâns dar mai ales pentru că am înţeles că noi, oamenii, din nefericire, nu vom şti niciodată să fim câini! Numai cine a văzut filmul va înţelege ce am vrut să spun. Filmul se numeşte “Minus 25° C” (“Eight Below“).

Am început să folosesc şi LastFm. Doar de dragul de a-mi lărgi orizonturile muzicale. Îmi pare rău că nu merge widget-ul de WordPress, poate aşa eram mai motivată în utilizarea zilnică a LastFm-ului. Dar oricum îmi place că-şi face “update” în funcţie de ce ascult eu pe iPod sau pe PC.

Am fost şi într-o locaţie de fiţe, unde nu mă duc oricând, trebuie să recunosc . Am fost pentru a mă desfăta cu muzica căreia i-am cam dus dorul. Pe 9 august, la terasa Fratelli, a cântat A.G. Weinberger. Mi-a mai dat puţină încredere şi puţină putere cât să mai schiţez un zâmbet pentru cei dragi .

Şi… cam asta am făcut… Dar numai ce voi face şi ceea ce se va întâmpla în următoarele două săptămâni m-a adus în pragul nebuniei. Zugravesc! Nu eu, dar asta se va întâmpla în casa mea. Nu spun că acum o fi ordine şi disciplină… Dar două săptămâni să stau cu cărţile în cutii, cu televizorul în dormitor, cu calculatorul prin bucătărie, cu mobila pe hol, cu pereţii goi… Ah! Deja simt piticii cum se caţără pe creieraşul meu!!! În astfel de momente îmi doresc inelul Arabellei. Vin seara de la birou, răsucesc inelul şi gata!!! Pereţii sunt zugrăviţi, termopanele sunt puse, parchetul e pus, totul e OK! Dar Arabella e doar o poveste, nu-i aşa? Să nu-mi mai fac speranţe!?!

So… wish me luck… şi nervi de fier…

Noapte bună, Moţu, şi adio

Buletin de ştiri sub semn de doliu,
Umbrele pe scenă se adună,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Pentru rolul morţii. Noapte bună!

Într-o viaţă excepţională,
Le făceai în felul tău pe toate
Şi-a venit târâş la tine moartea,
Contrapunctul de banalitate.

Înaintemergător în viaţă,
Înaintemergător în arte,
Pentru ce motiv să fii, de astăzi,
Înaintemergător în moarte?

De la care band de îngeri tragici
Ar putea un plânset să pornească,
Dacă înşişi Beatleşii şi Stoneşii
Gustă încă pâinea pământească?

Fără zgomot ţi-ai trăit sfârşitul,
Fără speculaţii, fără jale,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Ca să intri-n rolul morţii tale.

Ultimul popas, la tine-n teatru,
Unde ai venit la tinereţe,
Doliul tău ni s-a urcat pe tâmple,
De lumina ta să ne dezveţe.

O furtună s-a stârnit în scenă,
Straniu turbion al veştii rele,
Cineva, care produce noapte,
Suflă-n reflectoare şi în stele.

Clipa despărţirii e aproape,
Pleci, într-o tăcere suferindă,
Parcă mor, şi eu, puţin, cu tine
Şi îmi pierd imaginea-n oglindă.

Freamătă prin ţară veşti cumplite
Şi noroiul ne-a cuprins cu brio,
Să nu uiţi să-l vizitezi pe Shakespeare,
“Piesa-i gata şi ai tras oblonul”,
Noapte bună, Moţu, şi adio.

Adrian Păunescu – 5-6 august 2007
(sursa: Jurnalul Naţional, Ediţie de Colecţie – 13 august 2007)

21

Acesta este jocul meu… 21 de cuvinte… Cele mai importante 21 de cuvinte… L-am incercat intr-o seara cu niste prieteni si am fost uimiti… Odata lista intocmita persoana din fata ta se dezvaluie intr-o cu totul alta lumina… Si daca am fi fortati sa folosim doar 21 de cuvinte pentru tot restul vietii… Sigur e o fantezie si probabil ca nu e posibila… Dar haideti sa ne jucam putin… Care sunt cele 21 de cuvinte ale tale? Arata-te intr-un alt mod. Si poate te vom intelege mai bine. Poate ne vom intelege mai bine. Hai sa facem comunitatea celor care vorbesc mai putin si simt mai mult. Fictiunea celor 21 de cuvinte. Nu trebuie decat sa trimiti cele 21 de cuvinte care te reprezinta. Si sa duci mai departe acest joc. Te-ai gandit ca in toata lumea asta s-ar putea sa existe o persoana care alege aceleasi cuvinte ca tine?
Trimite-mi cele 21 de cuvinte ale tale intr-un reply la acest post. Apoi vom face un blog. Si va urma etapa a doua a acestui joc. Atunci cand vom incepe sa ne scriem scrisori de 21 cuvinte. Dar sa ne tinem de etapa I. Sa cream comunitatea…
Ca totul sa fie limpede iata o parte din cuvintele pe care le-a ales unul din prietenii mei: Abur Cald Soare Sange Doi Carioca Deget Cal Copil Alge Zambet Zbor Ana Vant Sarat Zi Cuvant Cireasa Prieten. Doamnelor si domnilor acesta este in proportie de 95% Paul.

Lumină, linişte, fericire, zâmbet, cer, mare, soare, iubire, sărut, apă, muzică, chitară, floare, creion, stele, enigmă, scrisoare, vis, viaţă, ochi, prieten.

A mai căzut o stea…

Sunt lucruri pe care nu vreau să le ştiu, să le aud, să le văd, să le aflu… Pentru că dor prea mult… Pentru că pur şi simplu vreau ca lumea mea să fie lipsită de durere, de regrete, de lucruri triste…

Sunt oameni care nu trebuie să moară… Niciodată… Pentru că sunt oameni care trebuie să trăiască veşnic, să-şi poarte mesajul din generaţie în generaţie, pentru că sunt legende, pentru că eu le văd ca legende şi le acord, fără drept de apel, statutul de legende… Pentru că sunt oameni care au însemnat ceva pentru mine şi pentru părinţii mei… Pentru că undeva, în adâncul sufletului meu îmi doresc să însemne ceva şi pentru copiii mei… Pentru că…

Pentru că nu ştiu cum să încep şi nu ştiu cum să termin… Pentru că mi se pare tardiv ceea ce fac eu acum dar în acelaşi timp trebuie să scriu ceva pentru a mă elibera, pentru a trece mai departe…

Pentru mine acest om a însemnat mai mult decât aş fi crezut vreodată. Pentru că l-am privit întotdeauna ca un om liber, care încerca să-i facă şi pe ceilalţi să guste din libertatea ce-o simţea el. Pentru că şi eu am gustat acea libertate. Pentru că l-am respectat mereu, pentru că simpla lui prezenţă impunea respect. Pentru că mă făcea să visez şi să depăşesc orice restricţie. Pentru că am crezut că un astfel de om e nemuritor. Pentru că prin el am simţit că am cel puţin un lucru în comun cu părinţii mei. Pentru că…

E prea târziu acum… Ştiu…