Ora 1 sau 2 sau 12 sau 1…

Ei da, cam 00:20 e ora aici la mine… De fapt ar fi 01:20 dacă mă gândesc la schimbarea din noaptea asta…

Tocmai am primit o dedicaţie muzicală live (prin intermediul telefonului)… “Beast of Burden”, în interpretarea lui AG Weinberger, şi încă o melodie… Din nefericire telefonul, ca şi internetul, reprezintă un handicap faţă de comunicarea face to face. Apar distorsionări, interferenţe… Oricum, m-am simţit bine… Mi-a făcut plăcere să simt şi eu un pic din atmosfera de acolo… Mi-a făcut plăcere să-l simt pe Cip, care probabil vibra cu mine pe aceeaşi lungime de undă… Mi-a făcut plăcere să fiu, cumva, acolo, în Live Club…

Acum aş face mai bine să închid laptopul şi să mă culc… Pentru că simt cum mă loveşte plânsul. Aş fi vrut să fiu acolo, la concert, alături de Cip, de trupă, de prieteni… Am să închid oricum laptop-ul… şi am să mă culc… Şi oricum am să plâng… Asta dacă nu încep să plâng acum… Când ascult, tot live… “With a Little Help from My Friends”… Ce pot să mai spun? Poate Cip a resimţit lipsa prietenilor în această perioadă… Poate eu am resimţit lipsa unicului prieten în care am încredere totală şi pe care mă bazez întodeauna… Cip… Mulţumesc! I WANT SOMEBODY TO LOVE… I NEED SOMEBODY TO LOVE… And I have Cip…

Am să ascult, in continuare, probabil, întreg concertul la telefon… Nu ştiu cine va plăti telefonul… dar merită… Hey Joe!!!

Lamentări…

Credeam că 2 săptămâni vor trece repede… Pentru că 11 ani nu ştiu când au trecut… Credeam că voi fi destul de ocupată, ca să nu mă mai gândesc la distanţă, despărţire, lipsă… Credeam că internetul va compensa ceva, cel puţin prin cuvinte… Credeam că un telefon pe zi va fi de ajuns… Credeam că un beep poate însemna “mă gândesc la tine”…

Dar totul s-a dovedit a nu fi chiar aşa… Ocupată sunt… Sunt chiar solicitată din punct de vedere intelectual, pentru că învăţ, studiez oamenii, experimentez… Dar seara, în faţa unei beri Dreher la 0,33… e chiar greu… E greu şi dimineaţa, când mă trezesc într-un pat gol… E greu şi peste zi, e greu… E greu când ai vrea să-i spui ceva celui iubit şi nu poţi pentru că el nu este lângă tine! E greu să vezi ceva frumos şi să nu ai cui să-i spui “ce frumos e!”. E greu să fii dependent de iubire!

Şi mi se pare că sunt singură…

Ploaie tristă…

Azi a plouat… Prea mult, prea des şi prea de toamnă… Tocmai azi, când am vizitat Viena… E dificil să vizitezi Viena printre picîturi de ploaie… E dificil să-ţi placă Viena când plouă… E dificil să-ţi placă orice atunci când eşti alături de 12 oameni, fiecare cu ideile, păsărelele şi obiceiurile lui… E dificil, oricum, să-ţi placă orice atunci când eşti singur…

Catedrala Sfântul Ştefan arăta sumbră şi rece… Palatul Schobrunn nu mi-a oferit altceva decât suveniruri… Şi câteva poze printre picăturile de ploaie… Aş fi vrut să fie o zi însorită, să profit de excursia asta nu în sensul comercial pe care l-a căpătat ci ca să cunosc Viena… Dar aştept să cunosc Viena alături de persoana iubită… Să văd Grădina Zoologică, Parcul Prater, The Butterfly House, Gasometer Vienna, Dunărea… Poate ar fi o vacanţă reuşită… Scumpă, bănuiesc sunt sigură, dar reuşită… Şi plină de poze… Şi, sigur, mai însorită, indiferent de milioanele de picături care ar pica printre noi…

Aşa că toată ziua de azi s-a rezumat la shopping… No Viena, no nothing… Only shopping… Românul din noi încă urlă…

Declaraţie de dragoste

Marvin Gaye – Once Upon A Time
…
CCR – Oh My Love
Santa Esmeralda – You’re My Everything

B.B. King – Its My Own Fault
Ella Fitzgerald – I’m old fashioned
Bee Gees – Alone
Bee Gees – Guilty
Van Morrison – Village Idiot

Connie Francis – My Foolish Heart
Stevie Wonder – My Cherie Amore

Brenda Lee – I’m Sorry

Van Morrison – Days Like This
gloria gaynor – i will survive
B. B. King – Since I met you baby

U2 – Love Rescue Me

Paul Anka – Crazy Love
Percy Sledge – Whan A Man Loves A Woman

Kenny Rogers – Have I Told You Lately That I Love You

The Platters – Only You
A. G. Weinberger – Bring A Little Smile To Me

U2 – All I Want Is You

Van Morrison – I Love You (The Smile You Smile)
Nat King Cole – When You’re Smiling

Louis Amstrong – Give Me Your Kisses

Smokie – Miss you

Kenny Rogers – I will always love you

CCR – Tell Me
Jefferson Airplane – How Do You Feel

Bonus track:

Guns ‘n’ Roses – November Rain

Ciprian, 22 martie 2007 (el în Bucureşti, eu la Szentgotthárd)

La Graz au înflorit magnoliile (18.03.2007)

În primul rând, la postul trecut, am greşit data… trebuia să scriu 17, în loc de 18… Acum am şi modificat…
Ideea e simplă… Eu scriu post-urile seara, în cameră, când oricum laptopul nu mai rezistă fără a fi conectat, şi le public dimineaţa, la cafea… Iar wireless-ul, din nefericire, nu e disponibil în cameră…
Oricum, se pare că voi sări tutorialele lui Gramo de gândire critică şi argumentare, căci am foarte multe lucruri noi de asimilat şi învăţat… Nu că mi-ar fi teamă de chestia asta, dar am ceva de demonstrat. Oricum, promit că, în limita timpului, atunci când voi ajunge acasă, voi lua lecţiile la rând şi voi răspunde fără a trişa. Aşa că, păstraţi-mi coroniţa!
Cum e… E greu, e frumos, e interesant… Azi am descoperit unde sunt… La 500 de metri de graniţa cu Austria… La aproximativ 70 de km de Graz, pe care l-am şi vizitat…
În drum, am făcut o oprire interesantă… Bungee-jumping… Eu nu am sărit, pentru că nu am avut un motiv, dar câţiva colegi s-au încumetat… Eu doar am urcat în macara să fac poze Data viitoare, dacă va mai fi, cred că mă şi arunc…
În Graz, oraş despre care nu am avut timp să mă documentez, am descoperit atmosfera aceea calmă a oraşelor germanice. Atmosfera aceea calmă, lipsită de griji, probabil doar în aparenţă… Şi normal, clădirile şi casele cu arhitectura specifică (aici nu mă pricep mai deloc, dar există tipul acela de case, de clădiri vechi, care este întâlnit doar în oraşele şi satele cu puternice influenţe germanice, stil pe care n-aş putea să-l numesc…), uneori chiar interesante şi unice prin tot felul de statui ce se regăseau în colţurile clădirilor sau la intrare, îngropate în structura clădirilor şi a caselor, alteori unice prin picturi ce împodobeau pereţii exteriori. Am văzut şi case sărăcăcioase, dar n-am văzut nici măcar o casă care să şocheze prin opulenţă, aşa cum se întâmplă la noi. Iar, ceva ce mi-a plăcut, mi-a trezit amintiri şi m-a făcut să mă întreb când va fi acest lucru posibil şi la noi, a fost lipsa gardului sau existenţa unui gard doar aşa… ca să fie… Adică nu e genul aceela de cetate închisă, cum e la Râşnov, de exemplu, nici genul acela de gard semiînalt, cu sârmă ghimpată şi fir electric… , nici genul de picket-fence, ca la americani… E altceva… Gen gard foarte jos, gard viu, de cele mai multe ori, perfect tuns, impecabil îngrijit. Apoi m-a uimit verdele incredibil al gazonului. Şi florile… Foarte multe flori… Şi ghivece pe stradă… Ghivece mici, care în bucureşti, probabil, în primele 5 minute s-ar fi regăsit de vânzare la florăria cea mai apropiată. Am vizitat şi o cetate, gen Râşnov, dar o cetate în care accesul se făcea cu un trenuleţ, ceea ce m-a dus iar cu gândul la ceea ce se întâmplă la noi… şi direct la accesul la cetatea Râşnovului. Am văzut şi o insulă metalică plutitoare, o clădire în forma unei inimi (nu inimă din aceea cum desenam când eram mici, ci inimă propriu-zisă). Nu am fost mulţumită de modul în care au îmbinat vechiul cu noul… Nu-mi plac contrastele puternice. Şi aici chiar se simţeau şi parcă stricau un pic imaginea pe care deja mi-o formasem, de oraş germanic, liniştit şi idilic. M-am speriat degeaba de fumatul pe stradă sau în locurile publice. Am văzut destule chiştoace aruncate pe stradă. E adevărat, în Graz n-am intrat în nici un restaurant, dar cel puţin în hotel, aici în Ungaria, am observat că se poate fuma fără probleme. E de ajuns să dea cineva tonul…
Am făcut ceva poze, dar momentan nu pot descărca nimic pe PC. Sper ca în zilele următoare să am timp să rezolv şi această problemă.
De mâine, la muncă… Ştiu că voi face faţă, am încredere în mine, dar jumătatea îmi lipseşte pe măsură ce trece timpul… De fapt astăzi cred că mi-a lipsit cel mai mult… Aş fi vrut să viziteze împreună cu mine Graz-ul. Dar…

Trădare, trădare… de trei ori trădare (17.03.2007)

Deci, ca să încep cu concluzia… Trădare… Adică lipsesc şi eu 2 săptămâni din Bucureşti, plec cu inima împăcată, gândindu-mă că nu ratez nimic important şi… când colo, îmi arunc un ochi, din întâmplare pe un site şi ce văd? Concert A. G. Weinberger, pe 24 martie, în Live Club. Vă urez tuturor distracţie plăcută… Eu îmi voi face concertul meu aici, în Ungaria, la Szengotthard. Voi face asta şi la propriu, şi la figurat… La propriu, voi fi alături de voi cu gândul şi cu căştile înfundate în urechi. La figurat… voi încerca să scot tot ce-i mai bun în mine, să excelez la training-ul pe care-l am aici.
În altă ordine de idei şi complet off-topic… Am zburat azi, pentru prima dată, cu avionul. Să fiu sinceră, eram un pic stresată de experienţa asta. S-a dovedit în cele din urmă că singurul lucru care m-a stresat a fost faptul că Cip nu a împărtăşit această experienţă cu mine. Şi în continuare am acelaşi stres… În 11 ani de zile nu am stat niciodată atâta timp departe unul de celălalt. Ştiu, acum unii vor sări cu gura şi vor spune că e dependenţă, obişnuinţă, rutină… Nu-i asta… E pur şi simplu iubire, înţelegere şi plăcere de a face anumite lucruri împreună… Mi se întâmplă să stau la masă cu cineva, să vorbesc, să fiu poate chiar captivată de discuţie, dar la un moment dat mă întreb… “Dar Cip nu are nimic de spus în privinţa asta?”. Şi mă uit în jur şi… ia-l pe Cip de unde nu-i. Eu mă uit la noi ca la un întreg… Un întreg care se comportă perfect când e un întreg. Un întreg care se comportă perfect şi când e înjumătăţit, dar un întreg care atunci când e înjumătăţit nu se comportă 100% normal. Ştiu, sunt mult mai introvertită când Cip nu e cu mine… El e mai agitat şi mai ţâfnos, poate… Oricum am fi… nu avem cum să ne simţim 100% ok, când nu suntem împreună. Eu nu mă simt bine psihic, să spun aşa… Nu, nu am crize de plâns şi nici nu o iau razna… Dar observ la mine mici modificări de comportament. Cip, dacă nu mă înşel (şi sper să nu se supere că îl psihanalizez de la distanţă… şi mai public şi rezultatele ) va resimţi despărţirea noastră mai mult fizic. Rămâne de văzut… L-am pus să promită că va mânca (nu a declarat că va face greva foamei… dar am observat că i-a cam scăzut apetitul de când a auzit de plecarea mea. Eu m-am comportat perfect normal până ieri, când am reuşit să conştietizez faptul că voi pleca. Până când nu am realizat că trebuie să-mi fac bagajul, nu am realizat în sinea mea nici că voi pleca. Şi atunci am început să-mi pun întrebări… Ce va fi? Cum va fi? Ce voi face? Iar întrebările astea nu m-au frământat decât o jumătate de noapte, până în momentul când am pus piciorul pe scara avionului şi uşa s-a închis în urma mea. Dacă până atunci mai exista o portiţă de scăpare, odată ce am ajuns în avion… nu mai aveam cum să mă întorc. Cip, în schimb, a început să-şi pună întrebări încă din momentul în care am aflat că există posibilitatea să plec (cred că nici nu ajunsesem la al doilea interviu… ). Măcar el a avut timp să se obişnuiască cu ideea.Eu mă obişnuiesc acum, din mers…

PS: Postul ăsta am început să-l scriu înainte să plec (de fapt doar titlul l-am scris înainte să plec , exceptând, normal, data )

El Comandante, mis adicciones y mi resignación

Nu, nu-i un post în spaniolă, chiar dacă aşa pare… E un post global despre ce-am mai făcut în ultimele zile… Avertisment: e posibil să iasă un post lung… dar sper să aveţi răbdare…

Uof… nici nu ştiu cu ce să încep… Să încep cu… DEMISIA… Ei, da, în sfârşit mi-am găsit un loc de muncă, ok, zic eu… şi am plecat! Am plecat şi aş vrea să nu mai privesc înapoi, dar asta nu se întâmplă decât în filme… Dacă regret ceva? Aş spune că nu, cu toate că în primele zile după demisie m-am simţit cam aiurea… dar acum îmi dau seama că aş fi pierdut enorm dacă m-aş fi răzgândit. Unde m-am angajat? Undeva unde sper să-mi fie mai bine, undeva unde sper să învăţ lucruri noi şi folositoare, undeva unde sper ca munca mea să nu treacă neobservată… E o companie proaspăt intrată în România, o companie în care acum se formează echipele. E un nou început şi pentru mine şi pentru ei. Iar eu, pentru că sunt o optimistă, sper să fie bine… De firma unde am lucrat normal că mă leagă o mulţime de chestii… Doar am muncit 4 ani acolo… Sunt o parte din oameni… Oameni de care-mi pasă, oameni cu care m-am împrietenit, oameni pe care sper să-i mai văd… Apoi a mai apărut ceva… Un dezgust total. Dezgust care exista şi înainte, dar care s-a accentuat la plecare. Când am spus că plec, mi s-a oferit postul unui coleg… Nu mai spun că acel coleg avea salariul mai mic ca mine şi că oricum postul lui nu făcea parte din obiectivele mele. Poate şi dacă ar fi fost ceva ce-mi doream, tot aş fi refuzat oferta… Pentru că nu sunt genul de om care să calce pe cadavre pentru a-şi îndeplini obiectivele, pentru că am înţeles ce anume se dorea de la mine (efectiv să-l pun eu pe om pe tuşă). Aşa că, în concluzie, ca să închidem capitolul “mi resignación”, în mai puţin de o săptămână, m-am angajat, am demisionat şi, în sfârşit, simt o mare uşurare… Şi, bonus, săptămâna viitoare plec în Ungaria, la un training, aşa că, mulţumită lui Iovanov, care-mi va împrumuta laptop-ul, voi avea şi o categorie de călătorie… Asta nu mi-a trecut prin cap anul trecut, când am fost în Bulgaria… Aştept de la voi sugestii legate de Ungaria, Budapesta, în special… Ce să vizitez, unde să mănânc ieftin, unde să-mi beau cafeaua dimineaţa şi unde să beau o bere seara…

“Mis adicciones” se leagă direct de “El Comandante”… Şi cu asta sigur v-am determinat să nu mai citiţi continuarea, pentru că nu aţi înţeles nimic… Am primit un tag, de la Ani… Despre dependenţe…

DEPENDÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care depinde (de ceva sau de cineva); în stare de dependenţă; subordonat. 2) (despre state, teritorii) Care este lipsit de autonomie (economică sau politică); lipsit de independenţă. /<fr. dépendent

Păi clar sunt dependentă de iubire. Fără iubire nu cred că aş rezista. Fără să iubesc sau fără să fiu iubită…

De ce altceva aş mai fi dependentă? De muzică… Muzică bună… Muzică live… Dependentă de muzica lui A. G. Weinberger? Nu ştiu… Adică nu m-aş hazarda să afirm aşa ceva… Poate… Pentru că dacă aş sta să număr toate posturile despre concertele cu A. G. la care am fost (probabil toate de la categoria “Despre muzică” ) sigur ar ieşi mai multe decât cele de la categoria… “Despre muncă”. Ceea ce e bine, pentru că înseamnă că nu-s dependentă de muncă… Am verificat: Despre muzică – 44 de post-uri, Despre muncă – 18… Deci, da… Sunt dependentă de muzică şi de muzica lui A. G. Weinberger… Am acum pe iPod cam 300 de piese, diverse trupe şi muzici şi, normal, toate albumele lui A. G., iar iPod-ul e pus pe shuffle… Pentru că îmi place să fiu surprinsă… Am impresia că atunci când în ureche încep să se rostogolească primele acorduri ale unei melodii interpretate de A. G., pe faţă mi se desenează un zâmbet imens, mi se luminează privirea, e altceva… Şi la concerte tot de asta mă duc. Pentru că îmi place, pentru că mă simt bine, pentru că mă curăţă… Mă curăţă de toate răutăţile ce mi le fac alţii, de toate gândurile negre ce-mi bântuie căpşorul… Pentru că las acolo, în bar, tot ce-a fost rău în mine şi plec către o nouă zi, mai senină, mai calmă, mai liniştită şi mai împăciuitoare… E o terapie pentru mine… Iar fără muzică, aş avea cu siguranţă un suflet urât, aş fi o nesuferită…

Şi legat tot de A. G. şi de dependenţa mea de muzică… Am avut ocazia joi, pe 8 martie, la concertul din El Comandante, să văd cât de repede trece timpul la concertele lui… Am găzduit pe masă o mică jucărie ce înregistra concertul (audio). Când a fost oprită, am constatat cu stupoare că trecuse deja aproape o oră… Pentru mine fuseseră 5 minute, 5 minute în care mă cufundasem total în muzică… şi uitasem de tot… Partea a doua a concertului a fost tot cam de o oră, chiar mai mult, iar eu la sfârşit, tot aş mai fi vrut… Tot singură am rămas, strigând BIS! BIS! Încă o oră şi încă o oră… Sau încă 5 minute şi încă 5 minute…

Şi-acum, să dau tag-ul mai departe, că aşa e obiceiul… Tag-ul cu dependenţele, nu cu demisia… Aşa că… de ce eşti dependent Zuzu? Dar tu, Alex Rădescu (apropo, excelentă ideea!!!)? Iar domnul (sau doamna) din spatele blogului cu blues de ce altceva o fi dependent(ă), în afară de blues, normal?