Leapşa pe NV

Interesting… Am descoperit leapşa, sau tag-ul, cum vreţi voi… direct pe blog… Adică fără link… Adică era un fel de “Hai, chiar vreau să văd dacă mă citeşti!”. Şi am să continui în acelaşi ritm…

Deci, dacă aş afla că în 2 săptămâni voi muri, cu ce-mi voi umple liniştea sau neliniştea acestor două săptămâni??? Cum în postul lui Diamond era vorba de un asteroid, pornesc de la presupunerea că vom muri toţi, aşa că nu voi avea nici cui să-i las moştenire blogul sau măcar parola…

În primul rând cred că voi avea un mare şoc deoarece voi realiza că sunt multe lucruri pe care nu voi avea cum să le fac… De exemplu aş vrea să am o echipă de fotbal, aş vrea să am un bar în care să am în fiecare seară o trupă care să cânte, aş vrea să scriu o carte, aş vrea să mă plimb cu motorul pe faimoasa “route 66″… Normal, vise care probabil nici dacă aş trăi 100 de ani nu le-aş împlini… Dar să mă rezum la cele două săptămâni… Nu cred că m-aş mărita… Păi dacă toată lumea e îngrozită de iminenţa morţii, îi va mai arde cuiva să vină la nunta mea? În primul rând mi-aş da demisia (oricum momentul nu-i foarte departe nici în realitate… ). Apoi le-aş spune unor oameni exact ce cred despre ei şi le-aş arăta ce suflete urâte au… Asta aşa, ca să mor împăcată… Apoi i-aş suna pe toţi oamenii dragi şi le-aş mulţumi pentru că au făcut parte din viaţa mea… Apoi aş arunca PC-ul pe fereastră şi, dacă aş avea cum, aş fugi în lume… Aş da fuga la Paris, să-i spun lui Jim Morrison că în două săptămâni îl voi căuta… M-aş plimba câteva ore prin Pere Lachaise, gândindu-mă, probabil, că eu nu voi avea un mormânt… Apoi aş da o fugă în SUA, aş vizita Muntele Rushmore, m-aş duce la Casa Albă, m-aş mai învârti puţin prin Texas, prin Las Vegas, prin New Orleans, apoi aş zbura în Peru, şi-apoi în Egipt să văd piramidele… M-aş încumeta să văd şi mormântul lui Iisus (cel pe care-l ştim de 2.000 de ani) şi-apoi m-aş întoarce în România, undeva pe malul Mării Negre, de preferinţă la Neptun, unde aş aştepta cu resemnare asteroidul. Şi chiar aş fi fericită dacă aş avea siguranţa faptului că rămăşiţele mele şi-ar găsi odihna veşnică în apa Mării Negre… Cu toate că aici cred că e o mică problemă de fizică… Bănuiesc că e posibil ca apa să se evapore…

Sper să-mi ajungă cele două săptămâni… Ce nu aş face? Cu siguranţă nu aş încerca să lămuresc dileme vechi, să aflu răspunsuri la întrebarea “De ce?”. Pentru că oricum aflarea răspunsului nu mi-ar mai folosi la nimic…

Şi-acum mai departe, în acelaşi stil, pentru Eduard, Catastif, Cronicar si pentru cei doi Gramo…