Gata!

Mi-a trecut răceala… Au rămas în urma ei un nas… “julit” şi o voce răguşită…

Azi mi-am pus o întrebare la care încă nu am găsit răspuns… De fapt sunt mai multe întrebări…

În primul rând de ce atunci când e plecat şeful toată lumea crede că-şi poate face de cap? De ce unii se umflă în pene şi fac pe şefii? De ce alţii se cred acasă şi lasă totul deoparte şi încep să-şi depună CV-urile, să caute apartamente, să trimită mailuri (de obicei din acelea “drăguţe” cu pps-uri ataşate), să dea telefoane, să-şi copieze cursuri, să printeze diverse chestii… Oare au impresia că astfel, folosind resursele firmei (telefon, internet, imprimantă, copiator), îşi “măresc” salariile? Sau, dacă muncesc mai puţin… îşi justifică închipuitele salarii mici? Şi mai sunt alţii care iau pixuri, sucuri, hârtie, plicuri etc. şi le duc acasă… Comportamentul ăsta mă lasă mască, pentru că nu-l înţeleg… Eu, de 4 ani de zile, am trimis, cred, 2 faxuri şi am sunat de câteva ori (maxim 5) de pe mobilul firmei, atunci când mobilul meu era descărcat sau… uitat acasă, şi chiar aveam nevoie să dau telefon şi nu aveam alt mijloc de comunicare la dispoziţie. Dacă am ceva de printat aduc un top de hârtie şi spun că vreau să printez (cred că am făcut asta o dată, iar şeful mi-a spus să fiu serioasă şi să-mi iau hârtia). Am GTalk-ul instalat, cu 5-6 prieteni, dintre care maxim 3 vorbesc cu mine, din când în când, şi, dacă stau bine să mă gândesc, toţi trei sunt (şi) în interes de serviciu… Dar uite că mai fac şi eu câte ceva… Îmi mai verific mail-ul personal şi, din când în când, consum curentul firmei încărcându-mi mobilul…… Timp de vreo 2 săptămâni, am avut un obicei… urât, aş zice eu… Tocmai îmi făcusem cont la Bloglines şi mi se părea “cool” să intru dimineaţa în cont, să văd ce mai e nou pe blogurile româneşti… Dar când am observat că sportul acesta îmi mânca ceva timp, l-am lasat pentru acasă… Iar despre partea cu subtilizatul sucurilor, pixurilor, plicurilor… Să fim serioşi…

Nu vreau să mă scot pe mine în evidenţă, să vă arăt cât de cinstită sunt eu… Dar nu înţeleg atitudinea asta… N-o înţeleg şi pace… Poate-mi explică cineva? Nu e lipsă de activitate, asta v-o spun sigur… Şi nu-mi dau seama de ce unii nu înţeleg că, dacă amâni ceva pentru mâine, mâine amâni altceva pentru poimâine… niciodată nu o să ai totul pus la punct şi în ordine. Recunosc, nici eu nu am totul perfect şi în ordine (cred că sunt înclinată spre dezordine din naştere, dar plănuiesc mici îmbunătăţiri cât de curând ), dar eu, cel puţin, îmi dau seama că, dacă stau o oră să mă hlizesc cu prietenii pe Yahoo, o oră să caut job-uri, o oră să caut apartament, o oră să dau telefoane la toate agenţiile imobiliare… deja am pierdut 4 ore… care teoretic înseamnă cam 50% din ce am de făcut într-o zi… Şi când recuperez timpul pierdut? Mâine? Poimâine? Săptămâna viitoare? Niciodată?

Blog în carantină

Am răcit… Parcă răceala asta e mai rea decât toate cele care m-au încercat până acum. Sunt deja în a 5-a zi şi nu dă nici un semn de slăbiciune. Nasul mi-e uscat şi iritat, buzele sunt şi ele uscate, iar vântul de ieri numai “bine” mi-a făcut… Mi-ar fi fost extrem de uşor să dau un telefon la muncă şi să-mi iau vreo două zile libere… Dar n-am făcut-o. M-am trezit hotărâtă să înfrunt vremea de afară şi să nu stau acasă, călare pe PC şi fumând… Mai bine la muncă. Printre două strănuturi şi vreo trei ceaiuri am rezolvat şi câteva probleme puse în aşteptare. Pentru azi am un plan măreţ (tot la muncă…)! Curăţenie prin hârtii… Cât urăsc chestia asta!!! Dar chiar vreau să-mi pun ordine în hârtii şi, poate, în timpul ăsta, îmi pun şi ordine în gânduri…

Vineri, când simptomele răcelii nu erau chiar atât de evidente, am fost la concert… Mi-a plăcut… De fapt chiar nu avea cum să nu-mi placă… Şi, în plus, am auzit din nou că Rolling Stones va cânta în România anul acesta. Poate se va întâmpla pe 31 august, la Romexpo, când IRIS va sărbători 30 de ani… Poate în altă parte… Poate e doar un alt zvon, poate nu… Cine ştie? Oricum, ne vedem pe 31 august… La Romexpo… Să verificăm bursa zvonurilor… şi să sărbătorim cel mai frumos IRIS din lume…

My viking name is…

Öndótt Madhorse

(Well, actually, that wouldn’t really be your name — since you’re female, your name would be something like “Öndótt Björnsdottir”. But this is the twenty-first century, and you want to be known for who you are, not for who your father was, right? Right.)

Your Viking Personality: You’re a fearsome Viking, but you aren’t completely uncivilized. The other Vikings make fun of you for that. You have a thirst for battle, and tend to strike first and think later. You might be able to hold your own on the battlefield, but you’re no “berserker”.

You would have a very tough time making a long sea voyage in a Viking longboat. Other Vikings would consider you “one of the guys” if you were a guy. (But even though you’re a woman, they still think you’re all right.)

You have a fairly pragmatic attitude towards life, and tend not to expend effort in areas where it would be wasted. You sometimes come off as a bit of a snob. Vikings are not snobbish people — they either like you, or they kill you. Try to be more like a Viking.

via Hoinar pe web

Mâine… de fapt azi… de fapt ieri…

I’m happy… Am aşa… o stare de nerăbdare şi de… nu ştiu cum să spun… E de bine, oricum… Încerc să mă detaşez, să nu-mi bat capul cu ce se întâmplă pe scena politică sau cu oamenii “urâţi” din jur… Încerc doar să mă mulţumesc pe mine şi pe cei dragi, normal…

Azi ieri am băut mate… Nu e bere, nu e vodcă, nu-i cocktail… E ceai… Un ceai argentinian (sau sud-american, ca să fiu mai corectă), care se bea într-un recipient special, cu un fel de pai numit “bombilla”. Recipientul e de cele mai multe ori un dovleac scobit, uscat si lăcuit pe exterior. Am un astfel de set acasă, numai că nu am avut niciodată ierburile care, în plus, am înţeles că sunt necesare şi pentru pregătirea recipientului înainte de prima folosire… Mie mi-a plăcut ceaiul, chiar dacă nu ştiu cât de original a fost. Am savurat acest ceai “excentric”, în recipientul tradiţional, la Rendez Vous, un local drăguţ pe care l-am trecut deja în lista de localuri pentru fete… Oferta e largă şi tentantă… Ceaiuri de scorţişoară, portocală, caisă, ceaiuri japoneze, chinezeşti sau indiene, ceaiuri de măr, ceaiuri… blues (cu rubarbă)… Aştept cu nerăbdare următoarea ocazie de a savura un alt ceai… sigur va fi cel blues… , la o mică şezătoare cu gaşca de fete… Just for fun… semnificaţiile ceaiului mate…

Ajunsă acasă, mulţumită lui Gramos, mi-am regăsit volumul de poezii publicat în 1998… Bine că se află, încă, la Biblioteca Naţională… Poate ajung şi eu să-l copiez, căci acasă nu-l mai am…

Ei, şi mâine… azi… am concert în Lăptărie… IRIS… Chiar mi-era dor de un concert… Finally voi putea cânta cât mă vor ţine plămânii… Şi poate voi afla ceva detalii legate de marele concert IRIS – 30 de ani!!!

Vicii

VÍCIU, vicii, s.n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcţie, de funcţionare etc.). ♢ Viciu de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită şi statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăţ, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiţii legale de formă sau de conţinut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víţiu s.n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

M-a tăguit Gramos… Nici nu fuseseră digerate bine secretele că m-am văzut ”obligată” să vorbesc despre 5 din viciile mele… Până una-alta, am găsit un citat interesant care m-a făcut să zâmbesc şi, într-un fel, să scriu mai uşor despre viciile mele (care-or fi alea???).

”It has been my experience that folks who have no vices have very few virtues.”- Abraham Lincoln, 16th president of US (1809 – 1865)

1. ŢIGARA – fumez, nu mult, zic eu… Cam un pachet pe zi… M-am gândit să mă las, dar nu am încercat niciodată… Nu pentru că aş fi crezut că nu voi reuşi ci pentru că nu am reuşit să găsesc un motiv serios (orice alt motiv în afara celor imprimate acum pe pachete…). Singurul motiv îndeajuns de serios ar fi un copil. Atunci chiar că aş renunţa…

2. BEREA – îmi place berea… Mai mult decât orice altă băutură… alcoolică… adică, să nu exagerăm acum… Mai mult decât orice vin vechi de sute şi mii de ani, cules de pe podgorii franţuzeşti sau spaniole, mai mult decât orice cocktail de fiţe, în toate culorile curcubeului, cu şapte mii de umbreluţe… Şi-mi place şi mai mult pentru că pe mine, una, nu mă îngraşă…

3. LĂPTĂRIA (iarna) şi … o anume terasă (vara) – poate tocmai pentru că îmi place berea , mi-am căutat câteva locuri în care să mă simt bine, atât vara cât şi iarna… A! Nu am spus că îmi place să-mi consum berea oriunde altundeva dar numai acasă nu! Şi astfel am găsit Lăptăria, iarna, şi o terasă, vara… Singurul lucru care-mi displace e că în Lăptărie nu prea ai ce mânca… Pe când la terasă… vara… pulpele de pui şi micii la grătar devin un alt viciu…

4. JOCULEŢELE MULTE ŞI MICI – de cele mai multe ori luate de pe reflexive.net. Jocuri cu biluţe, paleţele, roboţei, bombonele, faraoni, mâncărici şi prăjiturici… Îmi plac jocurile astea, le caut, le joc, le dezinstalez… Şi tot aşa la nesfârşit… Iese unul nou, hop şi eu să fac download… Şi normal, ocup PC-ul, Cip turbează, eu mă rog să fie ceva pe placul lui la TV… Asta e un viciu de care ar trebui neapărat să scap… Pentru că îmi pierd timpul aiurea şi aş putea face alte chestii mult mai interesante şi… mai inteligente…

5. DULCIURILE, PASTELE şi PIZZA – yummy…

Acum, să dăm mai departe… Să vedem cât de… “vicioasă” e blogosfera… În primul şi în primul rând aş vrea să aflu viciile domnului Doctor-escu…, apoi urmează Eduard şi Ovidiu.

iHave an iPod

Ei, da, am ajuns şi eu în rândul lumii… Moşul mi-a adus un iPod… L-am testat, l-am întors pe toate feţele şi nu pot să spun decât… iHappy…

Îmi place până şi iTunes… cu toate că nu-mi pot face cont şi nu pot profita din plin de avantajele oferite… Dar, în rest… sunt mulţumită… Playlist-uri în funcţie de ani, de artişti, de genuri…

Oricum, mi-a fost greu la început… Extrem de greu, pentru că nu sunt genul care să stea impasibil să asculte o melodie. Eu fredonez, îmi mişc capul în ritmul muzicii, mai simulez un solo de chitară sau de baterie… Nu-s făcută pentru căşti.

Aşa că am luat-o cu încetul. Şi m-am gândit că iPod-ul meu (sau orice alt mp3 player) poate fi folosit cu succes pentru îmbunătăţirea pronunţiei într-o limbă străină… Aşa că am început download-ul şi căutările… Poveşti (Fraţii Grimm, ”Vrăjitorul din Oz”, ”Cenuşăreasa”, ”20.000 de leghe sub mări”, ”101 dalmaţieni”), piese de teatru (”Visul unei nopţi de vară” şi ”Regele Lear”) şi o mulţime de poezii, toate în format audio şi citite de oameni, nu cu ajutorul soft-urilor automate… Normal, din biblioteca mea audio nu putea lipsi ”Tess of the d’Urbervilles”, pe care încă n-am ascultat-o… Am ”răsfoit” timp de câteva zile ”Visul unei nopţi de vară”, câteva poezii şi câteva poveşti ale fraţilor Grimm, total necunoscute, până când m-am decis să trec şi la pasul următor… Muzica…

M-am chinuit ceva în primele zile… Aş fi strigat (sau cântat???) în gura mare în metrou ”Going to Brasil” sau ”Born to Lose”, i-aş fi şoptit duios la ureche vecinei de înghesuială ”Break the man”, m-aş fi pus în locul lui Hetfield şi-aş fi pus şi ceva voce în toate preluările Metallica de pe ”Inquisition Symphony” (Apocalyptica). Cred că nu am făcut aşa ceva… Cred că am strâns din dinţi şi am cântat în gând… Pentru că nimeni nu s-a uitat ciudat la mine şi nu m-a arătat nimeni cu degetul…

Oricum, dimineţile mele au început să prindă culoare… Mai ales dimineţile în care-mi zumzăie-n ureche Motorhead… Parcă împrumut ceva din forţa pieselor, parcă îmi iau energia din sunetul chitărilor şi din vocea lui Lemmy şi parcă nu-mi mai vine să mă ascund la loc, în căldura aşternuturilor… Din când în când mă delectez cu un A. G. Weinberger, cu un B. B. King, cu un Tiamat sau cu un Jefferson Airplane sau, cum s-a întâmplat azi de dimineaţă, cu un Gary Moore şi cu un Bob Dylan. Ascult şi seara, în drum spre casă, dar parcă dimineaţa e cel mai bine… Ce muzică mai am pe iPod? Iris, Cargo, John Lee Hooker, Guns, Kenny Rogers, Conexiuni, Kansas, Van Morrison… Trebuie să fac puţină ordine şi se impune şi ceva disciplină… De exemplu, am toate albumele Motorhead pe iPod… Totuşi, chiar nu am cum să ascult numai Motorhead o săptămână întreagă… Şi oricum vreau să-mi fac un mega-playlist cu toate piesele ce-mi plac mie…

Mai am acum o singură curiozitate, legată de podcast-uri… Nu numai curiozitate ci şi temă de cercetare…

Dar, până una alta, iLove my iPod and iHappy with iT…

Too young to die… :)

Imediat după ce am încredinţat Capsulei jurnalul bunicului meu, mi-a încolţit în cap o idee… Şi anume ca următorul post să fie o însemnare din jurnalul meu… Din jurnalul meu, ţinut între 24 martie 1993 şi 24 iulie 1995… Am răsfoit jurnalul dar n-am găsit nici o însemnare îndeajuns de impersonală pentru a fi publicată pe blog… Totuşi, iată câteva fragmente din însemnările pe care nu m-am putut abţine să nu le public… Poate ar fi trebuit să trec asta la secrete?

În primul rând sunt multe citate… Multe citate din cărţile ce le citeam atunci… Şi am regăsit un citat din “Maitreyi”, un citat pe care am promis că-l voi învăţa pe de rost şi-l voi rosti în clipa aceea unică la care visează orice fată…

” Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi alui şi a nimeni altuia. Voi creşte din el, ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aducviaţă de rod şi de joc să-i dau. Să fie viaţa noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrăţişarea noastră ca cea dintâi zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Şi cum tu niciodată nu oboseşti, maica mea,tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru el, pe care cerul l-a născut depart, şi tu, maică, mi l-ai adus aproape.”

14.10.1993

… un alt citat, pe care l-aş folosi oricând ca motto al blogului:

“… nu ajungi să cunoşti pe cineva din conversaţie, nici măcar ţinându-l de mână, nici măcar mergând cu el alături cot la cot. Numai prin străbaterea unui text, adică a unei mărturisiri, adică prin scufundarea în universul, adică în abisurile celuilalt, comunicarea se poate împlini” – Eugen Ionescu – “Jurnal în fărâme”

21.07.1993

Şi… cam atât…

Later edit: N-am scris nimic altceva decât citate… Citate ce-mi bântuiau gândurile atunci, demult… Dar nimic altceva ce ar fi putut să vă arate cum era sau ce făcea sau ce gândea Ruxx atunci în 1993… Dar voi reveni… Voi reveni căci am găsit o cronică interesantă a unei melodii… “Three Blind Mice” – Ten Years After. Vreau mai întâi să reascult melodia şi apoi va veni şi însemnarea…