Bran – Moeciu, here I come!!!

Mâine plec… La Bran – Moeciu. La un Christmas Party de companie, mai neconvenţional… Adică nu o petrecere numai cu oamenii firmei la vreun restaurant cu pretenţii sau vreo petrecere cu clienţii firmei. O petrecere cu angajaţii firmei şi perechea lor (cine are…), la munte… Două zile… Grătare, masă tradiţională românească, berică… Păcat că nu-i vorba de firma la care lucrez eu…

Prilej bun de a face câteva poze proaspete cu castelul Bran, cu pensiunile de pe acolo… Poate prind şi vreo tăiere de porc şi primesc şi eu nişte şorici . Pozele le voi împărţi cu Capsula Timpului, dar şoriciul e numai pentru mine . Când mă gândesc la bulzul ce mă aşteaptă mâine, fierbinte, pe masă… mi se face foame subit! Ocazie minunată de a mai sta departe de PC, poate şi de televizor, de a mai respira ceva aer curat… Poate şi ninge puţin şi-atunci chiar va fi superb! Sper ca şi muzica să fie OK, să nu-mi strice nimeni weekend-ul perfect imaginat…

Gata, am terminat, căci încă nu mi-am făcut bagajul !

A doua încercare / însemnare

Nu mi-a plăcut prima mea însemnare din Capsula Timpului. Am simţit-o pe alocuri un pic forţată, la fel cum simţeam şi compunerile de la şcoală, cu o temă dată… Am zis să urmez tendinţele şi să las şi eu o amintire… Dar poate că nu asta vroiam cu adevărat să bag în capsulă. Poate vroiam să arăt că Occidentul, chiar şi după numai un an de democraţie şi 13 ani de comunism, nu m-a impresionat în mod deosebit, nu m-a făcut să cad pe spate, cum mă face uneori România . Cu mici excepţii… Poate vroiam de fapt să-mi las în capsulă gândul că nu sunt extrem de impresionată de intrarea în UE, de faptul că, „oau”, peste noapte toţi am devenit europeni… Cine face pariu că Băsescu, în piaţă, la ora 12.00, va striga „La mulţi ani, europenilor!”? Şi când eram comunişti, tot europeni eram în esenţă… Nu ne-a făcut nimeni europeni. Nici clasa politică ce se bate acum cu pumnii în piept, nici Revoluţia din 1989… Suntem europeni de când ne ştim, locuitori ai acestui bătrân continent, locuitori ai planetei Pământ, pământeni, oameni… Oameni cu toţii… Suntem la fel, chiar dacă suntem albi, galbeni, negrii, roşii… Suntem la fel, români, nemţi, englezi, francezi, bulgari, unguri, greci, italieni, spanioli, croaţi, ruşi…

Ce va urma… asta nu ştiu, nu-s nici analist politic, nici cititor în stele. Cred că depinde doar de noi dacă va fi bine sau dacă va fi rău (greu). Dar nu sunt de acord ca cei ce ne conduc să se bată cu pumnii în piept afirmând că intrarea în UE e victoria lor, „prada lor de război”, pe care oricum, ne-o vor servi cu plăcere şi la următoarele alegeri. Lupta pentru integrarea în UE a început de mult timp şi în primul rând e bătălia noastră, a poporului, nu a conducătorilor, iubiţi sau neiubiţi. A fost lupta mea, a ta, a fratelui meu… Şi am câştigat-o… Poate prea devreme, poate prea târziu… Asta numai timpul o poate demonstra, la fel cum doar în timp putem vedea dacă a fost bine sau rău… Că o să fie greu la început… nici asta n-aş putea să spun cu siguranţă dar cam asta e opinia generală. Eu cred că nici nu o să ne dăm seama dacă o să fie greu sau nu. Pentru că suntem, zic eu, destul de obişnuiţi cu greutăţile .

capsulaTimpului